Pentru a se asigura că ciclurile de genul boom-to-bust sunt identificate şi evitate înainte de declanşarea unei noi crize financiare, Fondul Monetar Internaţional a început să publice analize ale pieţelor imobiliare din întreaga lume. În acest sens, FMI a lansat un nou website intitulat Global Housing Watch care va realiza comparaţii între preţul mediu al caselor în diferite ţări, precum şi între preţul caselor şi venituri şi chirii.
'Preţurile caselor rămân mult peste mediile istorice pentru majoritatea ţărilor în relaţie cu venituri şi chirii', a declarat adjunctul directorului general al FMI, Min Zhu. 'Acest lucru este valabil de exemplu în Australia, Belgia, Canada, Norvegia şi Suedia', a adăugat Zhu.
În urma recesiunii mondiale, băncile centrale din întreaga lume au coborât dobânzile la nivel record, astfel că preţul caselor a atins un nivel care, potrivit FMI, reprezintă un pericol pentru economiile din întreaga lume, inclusiv Hong Kong şi Israel. De exemplu, în Canada preţul caselor este cu 33% peste media istorică în raport cu veniturile şi cu 87% peste medie în relaţie cu chiriile. În Marea Britanie cifra este cu 27% peste medie în raport cu veniturile şi cu 38% peste medie în raport cu chiriile.
Noul global house price index realizat de FMI arată că, la nivel mondial, preţurile au crescut cu 3,1% comparativ cu anul trecut. Cea mai rapidă creştere se înregistrează pe pieţele emergente, unde preţul caselor a urcat cu 10% în Filipine, cu 9% în China şi cu 7% în Brazilia.
'În unele cazuri, preţul caselor îşi revine de pe urma corecţiei suferite în timpul recesiunii. În alte cazuri însă, preţul caselor continuă pe o tendinţă crescătoare care nu a suferit decât o uşoară moderare în timpul recesiunii', a avertizat Min Zhu.
Potrivit analizei FMI, cea mai ieftină piaţă imobiliară din lume este Japonia, unde preţul caselor este cu 41% sub media istorică în raport cu veniturile şi cu 38% sub medie în raport cu chiriile. Germania şi Estonia sunt şi ele considerate pieţe ieftine, preţurile în ambele state fiind cu peste 10% sub media istorică în raport cu veniturile şi chiriile.AGERPRES