Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează că economia globală se confruntă cu riscuri crescute de încetinire a creșterii economice și datorii publice tot mai mari. În cadrul întâlnirilor anuale FMI și Banca Mondială din Washington, Georgieva a atras atenția asupra faptului că aceste probleme vor limita resursele guvernelor, afectând capacitatea lor de a susține cetățenii și de a combate provocările globale, inclusiv schimbările climatice.

FMI avertizează asupra economiei globale

În cadrul conferinței de presă din Washington, șefa FMI a menționat că economia mondială riscă să intre pe o traiectorie de creștere scăzută, combinată cu o povară ridicată a datoriilor publice.

Aceste dificultăți economice au un impact negativ asupra cetățenilor, care devin tot mai nemulțumiți de situația economică globală.

„Pentru cea mai mare parte a lumii, o ‘aterizare uşoară’ este la orizont, dar oamenii nu se simt bine în privinţa perspectivelor economice. Toţi cei pe care îi întreb aici cum este economia lor îmi răspund că este bună”, a explicat Georgieva.

Nemulțumirea crește la nivel mondial

Pe lângă Statele Unite, unde nemulțumirea este alimentată de inflația ridicată, șefa FMI a subliniat că aceste sentimente negative sunt resimțite la nivel global.

Ea a atras atenția că, deși economia globală a arătat o anumită reziliență în fața unor factori negativi, cum ar fi conflictele și cererea scăzută din China, majoritatea cetățenilor simt impactul prețurilor ridicate.

„ Dar cum este starea de spirit a oamenilor? Răspunsul este că nu prea bună. Familiile sunt încă afectate de preţurile ridicate, iar creşterea globală este anemică”, a declarat Georgieva, referindu-se la situația economică actuală în care inflația rămâne ridicată, iar recesiunea este evitată doar cu dificultate.

Previziuni pesimiste pentru creșterea economică și datoria globală

FMI a emis o prognoză potrivit căreia creșterea globală a PIB-ului va încetini până în 2029 la 3,1%, comparativ cu 3,2% în acest an, o valoare mult mai scăzută decât media de 3,8% din perioada 2000-2019.

Conform datelor FMI, economia Statelor Unite se va stabiliza, în timp ce alte economii majore vor întâmpina dificultăți în menținerea creșterii.

Date FMI
SURSA FOTO: FMI Facebook

De asemenea, Monitorul Fiscal al FMI a dezvăluit că datoria publică globală va depăși 100 de trilioane de dolari în acest an și va continua să crească până în 2030, când se estimează că va ajunge la 100% din PIB-ul global.

 „Deci, iată concluzia: economia globală este în pericol de a rămâne blocată pe o cale de creştere scăzută şi datorii ridicate”, a spus Kristalina Georgieva.

Tot ea mai spune că veniturile și locurile de muncă sunt mai puține, iar guvernele vor dispune de mai puține resurse pentru a sprijini familiile și pentru a combate schimbările climatice.

”Asta înseamnă venituri mai mici şi mai puţine locuri de muncă. De asemenea, înseamnă venituri guvernamentale mai mici, deci mai puţine resurse pentru familii şi pentru a lupta împotriva provocărilor pe termen lung, cum ar fi schimbările climatice. Acestea sunt vremuri anxioase, având în vedere aceste probleme.”

Optimism rezervat din partea liderilor G20

Pe de altă parte, în cadrul reuniunii G20, oficialii financiari și-au exprimat optimismul cu privire la o „aterizare ușoară” a economiei mondiale, deși au recunoscut că există numeroase provocări.

Într-o declarație comună, miniștrii finanțelor și guvernatorii băncilor centrale din G20 au arătat că „observăm perspective bune pentru o aterizare ușoară a economiei globale, deși rămân multiple provocări”.

Această declarație comună nu a menționat însă aspecte sensibile, precum invazia Rusiei în Ucraina. De asemenea, nu s-au abordat recentele conflicte militare dintre Israel și grupuri din Orientul Mijlociu, cum ar fi Hamas din Gaza și Hezbollah, susținută de Iran, în Liban.

Încetinirea economică a Chinei, o problemă în creștere

FMI a avertizat că perspectivele economice ale Chinei vor continua să scadă dacă guvernul chinez nu va adopta măsuri decisive de stimulare a consumului intern.

Potrivit FMI, creșterea economică a Chinei ar putea coborî sub 4% în anii următori, mult sub nivelul țintit de Beijing. FMI a redus recent previziunile de creștere ale Chinei pentru 2024 la 4,8%, iar pentru 2025 estimează o creștere de 4,5%, sub nivelurile ridicate din anii anteriori.

Kristalina Georgieva a subliniat că este necesară o strategie economică clară pentru a stimula cererea internă, iar economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, alături de secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, au declarat că, în acest moment, nu există măsuri substanțiale din partea Beijingului în acest sens.

Escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu, o amenințare pentru regiune

Un alt aspect abordat în cadrul întâlnirilor FMI și ale Băncii Mondiale a fost legat de riscurile economice pe care le prezintă escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu.

Georgieva a avertizat că, dacă aceste conflicte vor continua, ar putea afecta stabilitatea economică în regiune, inclusiv în Egipt, o țară care beneficiază de un program de sprijin financiar din partea FMI.

Ea a anunțat că va efectua o vizită în Egipt în următoarele 10 zile pentru a evalua situația economică și necesitatea unor ajustări ale programului de asistență.

Jihad Azour, directorul Departamentului pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală al FMI, a afirmat într-un briefing că dimensiunea programului rămâne adecvată. Totuși, Georgieva va analiza eficiența programelor de protecție socială ale țării în contextul economic actual.