Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, co-raportor pe implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, a transmis recent că lucrările din statele membre nu vor putea fi decontate de către Comisia Europeană, dacă reformele la care s-au angajat guvernanţii statului respectiv nu vor fi îndeplinite în detaliu.
Banii de la UE, condiționați de reforme
Mai mult, acesta a atras atenția că banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt condiţionaţi de reforme.
„Ca raportor al PE pentru Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă şi inclusiv pentru următoarele etape de implementare, vă spun următorul lucru: CE nu va putea deconta lucrările în nici un stat membru, dacă reformele la care s-a angajat Guvernul statului respectiv nu sunt îndeplinite în detaliu.
Există foarte multe obiective de etapă şi ţinte pentru fiecare dintre etape, acestea sunt stabilite inclusiv cu termene legale, iar guvernele nu au voie să depună mai mult de două cereri de finanţare la CE pe an, deci doar din şase în şase luni şi dacă nu avem obiective îndeplinite, legislaţia europeană nu permite CE să facă plăţile acelui stat membru”, a transmis Siegfried Mureșan într-un interviu pentru RFI.
Controale majore privind distribuirea fondurilor
Siegfried Mureşan a precizat că distribuirea fondurilor europene va fi controlată „mai strict decât a fost oricând”, tocmai pentru a se asigura că banii ajung acolo unde trebuie. „În următorii ani, UE va cheltui din bugetul tradiţional al Uniunii şi din acest nou Mecanism de Redresare şi Rezilienţă mai multe fonduri europene decât a cheltuit oricând, 1.800 de miliarde de euro pe următorii şapte ani.
Ca atare, cu cât cheltuieşti mai mult, cu atât şi controlul trebuie să fie mai bun, tocmai pentru a ne asigura că banii ajung la beneficiarii pentru care sunt prevăzuţi”, a mai spus europarlamentarul.
Siegfried Mureşan a fost numit recent co-raportor pe implementarea Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă, la propunerea Partidului Popular European. Ceilalţi doi co-raportori pe acest raport sunt Eider Gardiazabal, din partea Grupului Socialiştilor Europeni, şi Dragoş Pîslaru, din partea Grupului Renew.