Reţelele de magazine membre ale Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au stocurile asigurate, dar „dacă greva va dura mai mult de două zile putem anticipa că vor apărea probleme în primul rând la produsele proaspete - legume, fructe, lapte, carne şi peşte, însă ulterior şi stocurile celorlalte mărfuri vor avea de suferit”, avertizează Delia Nica, director executiv al AMRCR.
Protestul transportatorilor de marfă, care au oprit astăzi lucrul pe termen nedefinit, a provocat deja o stare de îngrijorare în rândul lanţurilor de magazine, care se tem că în curând vor rămâne fără produsele necesare în depozit. Dacă protestul va continua și în următoarele zile, hipermarketurile riscă să rămână fără produse, chiar în prag de sărbători, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.
AMRCR şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele măririi accizelor la carburanţi, unul dintre subiectele principale pentru care transportatorii au recurs la grevă.
”Sperăm ca părţile implicate să identifice cât mai curând o soluţie pentru această problemă. Dorim să îi asigurăm pe clienţii noştri că vom depune toate eforturile pentru ca eventualele efecte negative să fie resimţite cât mai puţin de către aceştia”, se arată într-un comunicat al AMRCR.
Protestul are loc în toată țara. Potrivit lui Augustin Hagiu, preşedintele Confederației Naționale Rutiere, peste 86.000 de camioane ar putea rămâne pe loc, începând de astăzi.Greva este pe perioadă nedeterminată, până când Ministerul Transporturilor va ajunge la o înțelegere cu transportatorii, care sunt nemulțumiți de noua taxă de 7 eurocenți pe carburant, de drumurile proaste, dar și de amenzile mult prea mari anunțate de la 1 ianuarie 2014