MApN: Până la acest moment, nu au fost observate mine
„Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase «Viceamiral Constantin Bălescu» a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens.
În situația în care se vor constata astfel de situații, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică «Cdor. Alexandru Cătuneanu»), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Reamintim că Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a informat că 420 de mine plutesc, acum, în Marea Neagră, după ce cablurile de ancorare au fost rupte de furtunile puternice. Minele respective au fost plasate în zonele portuare pentru a împiedica navele rusești să se apropie de Ucraina, relatează Reuters.
După ce Direcția Hidrografică Maritimă a transmis, vineri, că ar exista mine în regiunea nord-vestică a Mării Negre, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a explicat că „în momentul de faţă nu există informaţii certe că pe litoralul românesc ar exista ceva.”
Ministrul Mediului, despre minele din Marea Neagră
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a explicat, luni, 21 martie, că nu există informaţii certe privind existenţa unor mine pe litoralul românesc.
„Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă nu există informaţii certe că pe litoralul românesc ar exista ceva (…) Există pericol din punct de vedere al siguranţei navigaţiei, si, doar în cazul în care Armata nu găseşte soluţia de îndepărtare, de neutralizare, de dezamorsare a acestor eventuale mine, atunci putem să discutăm despre pericolul asupra mediului”, a declarat acesta.