Luni, 19 iunie, vremea se menține capricioasă. Meteorologii anunță cod galben de intemperii în mai multe regiuni ale țării. Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei, sudul Dobrogei, precum și pentru Carpații Orientali și Meridionali sunt zonele unde vor lovi ploile.
Luni, în mai multe regiuni ale României, vremea va fi caracterizată averse însoțite de descărcări electrice. Este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică pentru Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei, sudul Dobrogei, precum și pentru Carpații Orientali și Meridionali.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Pe arii restrânse va cădea și grindina. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile vor mai cădea pe spații restrânse, mai ales în zona Maramureșului. Temperaturile maxime se vor situa între 20 de grade în Moldova și 30 de grade în Oltenia.
Scad temperaturile și pe Litoral
În București vremea va fi în general instabilă. Pe parcursul zilei se vor semnala averse asociate cu descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, după care cerul va deveni variabil. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.
Și la munte vremea va fi instabilă. După-amiaza și seara, vor fi perioade în care va ploua torențial, iar izolat vor fi condiții pentru grindină. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat condiţii pentru grindină. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp. Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
Și pe Litoral, temperaturile mai scad, iar vremea va fi schimbătoare. Cerul va avea înnorări temporare ziua și în prima parte a nopții, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi de 23…24 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 24 de grade.
Vremea în Europa
În partea vestică, central-vestică şi de nord-vest a Europei, în vestul şi nordul Peninsulei Iberice, în zonele învecinate Munţilor Carpaţi, în cele situate la vest şi sud-vest de Marea Neagră, în cele situate între Marea Neagră şi Marea Baltică şi în jumătatea sudică a Peninsulei Scandinavice, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local va ploua.
Ploile, mai ales sub formă de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar izolat va cădea grindină.
În restul continentului, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Numai pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului, dar acolo unde vor fi averse, izolat vor fi şi vijelii.
Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în regiunile centrale, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ