Avertisment NASA. Incendiile din Australia vor afecta întreaga planetă. Ce impact va avea asupra României

NASA a emis un avertisment. Incediile din Australia vor afecta întreaga planetă. Anumite țări deja resimt efectele drastice cauzate de incendiile care au acaprat întreg continentul Australian. Se așteaptă să afecteze chiar și România. Ce impact va avea asupra țării?

NASA a anunțat că incendiile ce au distrus mare parte din Australia vor afecta întreaga planetă. Fumul cauzat de incendii va ajunge pe toată suprafața globului.

Declarația oficială NASA menționează că „Fumul este de așteptat să facă cel puțin un circuit întreg în jurul globului”.

Potrivit specialiștilor, intensitatea incendiilor din Australia sunt rezultatul încălzirii globale. Așadar, experții de la NASA susțin că flăcările au avut dimensiuni atât de mari încât au produs o serie de așa-numite furtuni generate de foc. Aceste fenomene meteorologice se vor manifesta sub formă de fulgere, vânturi foarte puternice și chiar grindină acoperită cu funingine. Astfel, vântul puternic a făcut ca fumul cauzat de incendii să se ridice până la înălțimea de 17,7 kilometri, ajungând în stratosferă.

Impactul asupra României

NASA spune că odată ce fumul ajunge în stratosferă, acesta se poate extinde pe distanțe foarte lungi. În prezent, fumul a parcus mai mult de 6.500 de kilometri, o parte ajungând până în Chile, unde au fost raportate ceruri înnorate și apusuri de soare colorate. Cei de la NASA trag un semnal de alarmă și atenționează că fumul va afecta condițiile meteorologice pe întreg globul.

În ceea ce privește Australia, incendiile au avut un impact dramatic asupra faunei și vegetației, dar și asupra oamenilor. În decembrie 2019, fumul ajunsese atât de rău în Sydney, încât calitatea aerului era de 11 ori mai mare decât ceea ce este considerat nivelul „periculos”.

Milioane de hectare au ars până în prezent în Australia și au fost raportate 27 de decese. Situația nu este încă sub control.