„Vinerea aceasta se vor împlini doi ani de când am spus că răspândirea COVID-19 în întreaga lume ar putea fi calificată drept pandemie.
Această pandemie este departe de a se termina şi nu se va încheia nicăieri dacă nu se va încheia pretutindeni”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
OMS avertizează: Virusul continuă să evolueze
Organizaţia Mondiale a Sănătăţii (OMS) a observat o creştere bruscă a numărului de persoane infectate cu Sars-Cov02 în regiunea Pacificului de Vest, deşi la nivel global numărul de noi oameni contaminați şi de decese COVID-19 a scăzut cu 5%, respectiv 8%.
„Virusul continuă să evolueze şi continuăm să ne confruntăm cu obstacole majore în distribuţia vaccinurilor, a testelor şi tratamentelor oriunde sunt necesare. Mai multe ţări şi-au redus drastic testele. Acest lucru ne împiedică să vedem unde se găseşte virusul, cum se răspândeşte şi cum evoluează”, a spus Tedros Ghebreyesus.
Reamintim că secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a declarat miercuri, 9 martie, că pandemia nu s-a încheiat, iar distribuția de vaccinuri anti-COVID „rămâne scandalos de inegală.”
ONU avertizează că pandemia nu s-a încheiat
Informațiile respective au fost transmise într-un comunicat de presă ce a marcat împlinirea a doi ani de la declanșarea pandemiei de COVID-19, conform AFP.
„Bilanţul cel mai tragic al pandemiei a afectat sănătatea şi viaţa a milioane de persoane, cu peste 446 de milioane de cazuri de COVID-19 în lumea întreagă, peste 6 milioane de decese confirmate şi nenumărate alte persoane spitalizate şi afectate de o deteriorare a sănătăţii mintale”, a transmis secretarul general al ONU.
Omenirea nu își permite o recrudescență pandemică
De asemenea, Antonio Guterres a subliniat că numeroase regiuni ale lumii reușesc să controleze pandemia, mulțumită unor măsuri de sănătate publică „fără precedent”.
„Graţie unor măsuri de sănătate publică fără precedent şi dezvoltării şi utilizării extraordinar de rapide a unor vaccinuri, numeroase regiuni ale lumii reușesc să controleze pandemia. Dar ar fi o eroare gravă să credem că ea s-a încheiat”, a avertizat Antonio Guterres.
„Distribuţia de vaccinuri rămâne scandalos de inegală” iar „omenirea nu poate să îşi permită o recrudescenţă pandemică la doi ani după apariţia COVID-19.
Companiile farmaceutice produc 1,5 miliarde de doze de vaccinuri pe lună, însă aproape 3 miliarde de persoane aşteaptă încă să primească primul vaccin”, a mai spus acesta, arătând că este vorba despre „un eșec dur” al „deciziilor politice şi bugetare care acordă prioritate sănătăţii locuitorilor din ţările bogate în raport cu sănătatea locuitorilor din ţările sărace”.
O astfel de abordare reprezintă „o reţetă pentru mai multe variante virale, mai multe lockdown-uri şi mai multă tristeţe şi sacrificiu în fiecare ţară”, a avertizat Antonio Guterres, care a lansat totodată un apel pentru a încheia „odată pentru totdeauna” acest „capitol trist din istoria umanităţii.”
Ritmul vaccinării a scăzut în Uniunea Europeană
Statisticile Uniunii Europene, citate de Reuters, arată că ritmul vaccinării anti-coronavirus la nivelul blocului comunitar a fost în scădere săptămâna trecută, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimul an.
Presa internațională mai spune că ritmul vaccinării în Uniunea Europeană a început să scadă constant de la începutul anului în contextul unei reduceri a numărului de infectări – aproape 72% dintre populaţia Uniunii a fost vaccinată cu două doze, în timp ce încă există zeci de milioane de persoane care nu s-au vaccinat.
În ultima săptămână a lunii februarie, vaccinările au scăzut sub patru milioane, cel mai redus nivel din ianuarie 2021, potrivi datelor Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC).
Această scădere, scrie presa internațională, s-a accentuat la mijlocul lunii februarie, atunci când a fost înregistrat o reducere în medie cu 30 de procente săptămânal.
Scăderea s-a produs pe fundalul ridicării restricţiilor inclusiv a obligativităţii prezentării dovezii vaccinării la locul de muncă şi pentru accesul în spaţii publice, după ce varianta Omicron, extrem de transmisibilă, s-a dovedit mai puţin severă decât variantele anterioare.