Preşedintele Consiliului Fiscal a lansat un avertisment cu privire la pensii! Potrivit specialistului, anul 2025 poate fi un punct de inflexiune în consolidarea bugetară prin noi măsuri fiscal-bugetare.

Acestea ar putea ajuta România să iasă din procedura de deficit excesiv. Totuși, efectul nu va fi unul imediat.

Avertisment cu privire la pensii

Daniel Dăianu a subliniat că noua lege a pensiilor îşi propune să corecteze inechităţi flagrante în sistemul public de pensii. Un alt obiectiv este sustenabilitatea pe termen lung.

Totodată, legea a beneficiat de o analiză de fundamentare realizată de Banca Mondială şi este înscrisă că jalon în PNRR.

În schimb, există problema impactului bugetar pe termen imediat şi mediu. Simultan, anii următori vor fi marcaţi de necesitatea realizării corecţiei bugetare către un deficit de 3% din PIB, a subliniat specialistul.

În caz contrar, nu vor putea fi respectate cerințele ieşirii din procedura de deficit excesiv, în care se află România.

„Noua lege a pensiilor îşi propune să corecteze inechităţi flagrante în sistemul public de pensii şi să ajute sustenabilitatea acestuia pe termen lung. Legea a beneficiat de o analiză de fundamentare realizată de Banca Mondială şi este înscrisă că jalon în PNRR. Există însă problema impactului bugetar pe termen imediat şi mediu.

Adoptarea legii pensiilor survine în contextul unei execuţii bugetare foarte complicate în 2023, care este probabil a se încheia cu un deficit ESA, ce include amânări de plăţi în jur de 6% din PIB.

Anii următori vor fi marcaţi de necesitatea realizării corecţiei bugetare către un deficit de 3% din PIB, pentru a respecta cerinţele ieşirii din procedura de deficit excesiv, în care se află România. Şi ce contează mai mult, pentru a ţine sub control datoria publică şi avea o finanţare neproblematică pe pieţe”, a explicat Daniel Dăianu, conform Agerpres.

Indexarea pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie are un impact bugetar estimat de circa 15,5 miliarde de lei

Preşedintele Consiliului Fiscal a subliniat și că indexarea pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie are un impact bugetar estimat de circa 15,5 miliarde de lei, respectiv 0,9% din PIB. Totodată, recalcularea pensiilor aflate în plată de la 1 septembrie 2024 un impact bugetar estimat de circa 10 miliarde de lei, respectiv 0,6% din PIB, în 2024 şi de circa 33 de miliarde de lei, respectiv 1,8% din PIB, în 2025.

Daniel Dăianu a subliniat că nouă lege a pensiilor înseamnă creştere de cheltuieli permanente ale bugetului public şi accentuează deficitul structural.

În opinia specialistului, pentru consolidare bugetară se impune compensarea impactului bugetar al noii legi, alături de măsuri necesare de creştere a veniturilor fiscale şi eficientizare de cheltuieli.

Acesta a menţionat că bugetul pe 2024 include o alocare pentru plata pensiilor recalculate de 0,6% din PIB.