CEC Bank a lansat un mesaj pentru clienți. Potrivit avertismentului, oamenii trebuie să fie conștienți că infractorii recurg frecvent la metoda phishing, pentru a fura datele și banii utilizatorilor.
CEC Bank lansează un avertisment serios pentru clienți
În acest context, oamenii trebuie să fie atenți atunci când primesc un mesaj pretins a fi de la CEC Bank. Infractorii cibernetici pot ataca prin SMS, mesaje pe WhatsApp sau e-mail.
Potrivit instituției bancare, care ocupă locul 3 în topul celor mai mari bănci din România, fiind controlată de statul român, un cont se dezactivează doar cu acceptul clienților.
Astfel, orice alt mesaj în acest sens este unul fals, menit să fraudeze cetățeanul.
„Nu pica în plasa scam-urilor: atunci când primești un mesaj legat de contul tău bancar, verifică expeditorul și nu accesa niciun link fără a te asigura că este veridic”, a transmis CEC Bank, într-un comunicat.
Un mesaj fraudulos poate arăta astfel:
„Contul tău CEC Bank a fost dezactivat. Pentru a activa, trebuie să îți verifici datele accesând – http://ceccbank…. (n.red. un URL fals)”?
Instituția a subliniat că acest mesaj este o înșelătorie și le recomandă clienților săi să nu dea click pe niciun link fals. Infractorii online, pentru a fi credibili, utilizează denumirea de „CEC Bank” în URL-ul link-ului.
CEC Bank şi Exim Bank au epuizat plafonul pentru „Student Invest” şi „Family Start”
Amintim că CEC Bank şi Exim Bank au epuizat plafonul pentru cele două credite ale programelor naționale „Student Invest” şi „Family Start”. Drept urmare, au solicitat suplimentare.
Momentan, Libra Bank dispune de bani pentru ambele programe.
Cei prezenţi au analizat şi posibilitatea îmbunătăţirii programului de creditare, atât pentru bănci, cât şi pentru beneficiari, chiar dacă acest lucru va presupune o modificare a normelor de aplicare.
StudentInvest ajută tinerii care au nevoie de finanțare pentru plata educației/publicațiilor/cărților/manualelor, pentru plata taxelor de participare la evenimente profesionale/educaționale, plata chiriei/cazării/ a transportului în cazul schimburilor din Programul Erasmus, acoperirea cheltuielilor cu investigațiile medicale și așa mai departe.
FamilyStart este un credit bancare care se oferă pentru a acoperi nevoile financiare pentru evenimentele importante din viața unei familii, cum ar fi: nunta, creșterea copiilor sau chiar achitarea prețului de achiziție pentru un autoturism de familie.