Moody’s avertizează că dizolvarea Adunării Naţionale „creşte riscurile” cu privire la controlul bugetar din Franța și cotaţia ţării, În momentul de față, agenția de rating acordă țării cotaţia Aa2 cu o perspectivă stabilă, cu un nivel deasupra agenţiilor Fitch et S&P, care o cotează AA- din 2023 şi, respectiv din mai.
Moody’s lansează un avertisment pentru Franța
Agenția notează că partidul care va învinge în alegerile anticipate de la 30 iunie şi 7 iulie „probabil că nu va avea o majoritate absolută”, conform AFP.
Majoritatea macronistă are nevoie de „aproximativ 40 de mandate suplimentare”. Simultan, Partidul Rassemblement national (RN) are nevoie de „peste 200”.
Agenţia subliniază riscurile unei multiplicări a moţiunilor de cenzură în următoarea legislatură. Totodată, vede în acest lucru „un risc sporit de instabilitate politică, cu atât mai mult cu cât Adunarea Naţională nu poate să fie dizolvată în primul an”.
O asemenea instabilitate angrenează un risc al creditării
O asemenea instabilitate „angrenează un risc al creditării”, subliniază Moody’s. Guvernul în exerciţiu şi-a revizuit în creştere previziunile cu privire la deficitul public în 2024 şi 2025, menţinându-şi previziunea unei reveniri la nivelul de 3% din PIB în 2027.
„Având în vedere instabilitatea peisajului politic, este posibil ca aceste obiective să fie abandonate, în pofida presiunii probabile a Comisiei Europene (CE)” ca Franţa să respecte reglementările bugetare ale UE, apreciază Moody’s.
Povara datoriei franceze este cea mai ridicată în rândul colegilor săi europeni
Agenția remarcă faptul că „povara datoriei franceze este cea mai ridicată în rândul colegilor săi europeni”.
Totodată, ritmul reducerii deficitului Franţei „va fi mai lent decât cel al majorităţilor colegilor săi europeni”, potrivit Moody’s.
Agenția estimează că datoria publică „va creşte lent de la 110,6% din PIB în 2023 la aproape 115% din PIB până în 2027”.
Guvernul prevede o cvasi-stabilizare până în 2027, potrivit sursei menționate.
Moody’s se aşteaptă la o deteriorare a sustenabilităţii datoriei franceze
Moody’s se aşteaptă, aşadar, la „o deteriorare a sustenabilităţii datoriei franceze”.
De asemenea, agenția subliniază riscul unei degradări a perspectivei şi cotaţiei, „dacă vom conchide că deteriorarea capacităţii de îndatorare este mai importantă în Franţa” decât în ţări cotate asemănător.
„Un angajament mai puţin puternic asupra consolidării bugetare va creşte totodată presiunile în vederea unei scăderi” a cotaţiei, a subliniat Moody’s.