Avertisment pentru Harry și Meghan: Când nu vor mai scoate la lumină secrete murdare, vor deveni insignifianți și nefericiți

Sursă: Dreamstime

Prințul Harry și Meghan Markle ar putea ajunge complet „insignifianți și nefericiți” după ce cuplul va scoate la lumină toate secretele murdare ale familiei regale și va epuiza toate picanteriile și detaliile care i-au ținut până acum în prim-planul atenției publice, susține autorul regal Tom Quinn.

Quinn i-a comparat pe ducii de Sussex cu regele Edward al VIII-lea și cea care l-a făcut să renunțe la tronul Regatului Unit, americanca Wallis Simpson. Așa cum se știe, Edward al VIII-lea a decis să renunțe la tron pentru a se căsători cu WS, o femeie cu un trecut tulbure, care divorțase de două ori.

„Când nu mai ai ce să spui și nu vei mai putea să faci filme și să dai interviuri în care povestești cât de rău ai fost tratat, ce-ți mai rămâne de făcut?”, a declarat Tom Quinn pentru „The Mirror”, potrivit Sky News.

Harry va deveni ca Edward al VIII-lea, iar Meghan va deveni ca Ellis Simpson

„Temerea mea este că Harry va deveni ca Edward al VIII-lea, iar Meghan va deveni ca doamna Simpson”, a adăugat el. „Din momentul în care toată această acoperire media se va estompa și, dacă vor putea scăpa de toate aceste lucruri negative și vor găsi alte lucruri pozitive, de care oamenii nu prea sunt, de obicei, interesați, vor deveni la fel de insignifianți ca și Edward al VIII-lea. El a ajuns un personaj lipsit de importanță și foarte nefericit”, a adăugat expertul regal.

În ultimele luni, prințul Harry a vorbit public despre viața dusă în spatele ușilor închise la Palatul Buckingham. În timpul documentarului realizat de Netflix, Harry și Meghan au dezvăluit o serie de amănunte privind relația lor cu diferiți membri ai Familiei Regale, precum și motivul pentru care au decis să plece din Marea Britanie.

Pe fondul avalanșei de reacții la afirmațiile din documentar, Harry și-a lansat cartea autobiografică, intitulată ”Spare”, unde, printre altele, a vorbit și despre o presupusă altercație fizică cu fratele său, prințul William. Cei doi frați au ajuns să se încaiere din cauza lui Meghan, cu care Harry era deja căsătorit de un an.

Moștenitorul tronului Marii Britanii l-ar fi atacat atunci pe fratele său mai mic. Mai mult, Harry l-a acuzat pe William că ar fi fost gelos pe el din momentul în care a început să participe la deschiderea Jocurilor Invictus.

Harry are mari probleme și are nevoie de tratament special

O cunoscută jurnalistă din SUA, fostă gazdă de talk-show-uri la Fox News, a lansat un atac extrem de dur la adresa prințului Harry, despre care spune că are nevoie mai curând de un psihoterapeut, decât de o soție plângăcioasă și enervantă.

Megyn Kelly a descris documentarul Netflix în care apar prințul Harry și Meghan Markle drept o „pierdere de timp interminabilă”.

”Sunt trei ore pe care le-am pierdut aiurea, urmărind acest film”, a spus Kelly în timpul podcastului său SiriusXM „The Megyn Kelly Show”, potrivit New York Post.

Totul e să dea bine pentru ei!

Kelly a descris documentarul Netflix „Harry & Meghan” drept o „farsă”, considerând că nu este unul în care se dorește dezvăluirea adevărului, ci mai curând unul în care se spune „ce cred ei că ar da mai bine pentru ei”. „Plictisitor, neinspirat, pierdere de timp interminabilă”, a spus Kelly. Soții Sussex, care au renunțat la statutul de membri ai familiei regale în Marea Britanie și s-au mutat în Statele Unite, în urmă cu doi ani, au fost plătiți cu 100 de milioane de dolari ca parte a unui acord cu Netflix.

Kelly a reproșat ducilor de Sussex că, în timp ce au pedalat constant pe importanța confidențialității și a intimității, au acordat interviuri pentru Oprah Winfrey, au găzduit un podcast pe Spotify, au scris o carte de memorii și au încheiat contracte cu Netflix. Jurnalista l-a atacat pe prințul Harry, spunând că „duce cu el un bagaj emoțional”.

„Cu siguranță, este un bărbat nesigur pe el”, a spus Kelly, amintind că Harry „este un tip roșcat” și că „în mod clar nu a trecut peste trauma morții premature a mamei sale”. Kelly l-a îndemnat pe Harry să caute „un psihoterapeut adevărat”. „De asta are nevoie”, a spus ea. „Nu de o soție plângăcioasă și enervantă”, a adăugat jurnalista.