Avertisment pentru milioane de români care au calculator sau laptop, după un anunț important transmis de gigantul Microsoft. Compania a emis un avertisment urgent de securitate și le cere utilizatorilor care folosesc produsele sale să facă update la Windows de urgență.
Compania americană Microsoft îndeamnă utilizatorii de Windows, indiferent dacă au laptop sau desktop, să instaleze imediat un update important al sistemului de operare. Cercetătorii în securitate au descoperit o vulnerabilitate gravă a sistemului de operare, transmite CNN.
Breșă majoră de securitate
Breșa majoră de securitate, numită PrintNightmare, afectează serviciul Windows Print Spooler. Avertismentul Microsoft a fost impusă după ce cercetătorii au publicat, din greșeală, un ghid practic, pas cu pas, privind exploatarea acesteia de către hackeri.
Compania Microsoft a avertizat imediat că hackerii pot exploata vulnerabilitatea pentru a instala programe, vizualiza și șterge date și crea noi conturi de utilizator cu acces deplin la sistem atacat. Aceste lucruri oferă hackerilor suficient control asupra calculatoarelor ce folosesc Windows pentru a produce pagube serioase.
Și Windows 7 este afectat de asemenea
Mai mult, se pare că Windows 10 nu este singura versiune afectată. Atacurile hackerilor pot avea loc și pe Windows 7, pentru care Microsoft a sistat asistența tehnică anul trecut fiind de asemenea vulnerabil.
În pofida faptului că Windows a anunțat că nu va mai oferi update-uri pentru Windows 7, compania a lansat imediat un patch pentru sistemul de operare ce a împlinit deja 12 ani. Acest lucru demonstrează încăodată gravitatea vulnerabilității PrintNightmare.
Compania a anunțat că va lansa în curând actualizări care să remedieze problema și pentru Windows Server 2016, Windows 10 versiunea 1607 și Windows Server 2012.
„Recomandăm să instalați aceste update-uri imediat”, a avertizat compania.
Microsoft a prezentat deja Windows 11
Microsoft a prezentat în data de 24 iunie, în cadrul unui eveniment, Windows 11. Designul și experiența de utilizare au fost simplificate, astfel, noul Windows are un aspect modern, ordonat și atractiv.
Noua funcție de Chat din Microsoft Teams va fi integrată în Taskbar, iar utilizatorii se vor putea conecta instantaneu prin text, voce, chat sau video cu oricare dintre contactele lor, de oriunde, indiferent de platformă sau dispozitiv, pe Windows, Android sau iOS.
Windows 11 are un nou buton Start şi un nou meniu Start, aliniate pe centrul taskbar-ului. Tot centrate vor fi şi pictogramele plasate pe taskbar.
Meniul Start include aplicaţiile şi documentele recente, alături de o bară de căutare – şi acestea aliniate central. Au dispărut din meniul Start aşa-numitele Live Tiles, care afişau în timp real informaţiile furnizate de aplicaţii.