Daniel Zamfir a declarat astăzi la Parlament că, în urma audierii de marți a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, se va lămuri dacă BNR ”a intervenit sau nu să influențeze ROBOR-ul, dacă BNR a intervenit sau nu să influențeze cursul valutar”.
Acesta avertizează că audierea ar putea dura chiar mai bine de două ore, timp în care vor fi abordate toate temele de interes public, inclusiv cea a cursului leu-euro.
„Am anunțat cu ceva săptămâni în urmă care sunt temele pe care dorim să le discutăm cu guvernatorul Băncii Naționale, înțeleg că, iată, vine cu întreg Consiliul Administrației, lucru care ne bucură foarte tare, că înțelege într-un final care sunt obligațiile Consiliului de Administrație al BNR. Vom discuta pe marginea ROBOR-ului și a felului în care se calculează acest indice. Vom discuta pe marginea raportului pe care BNR l-a prezentat la sfârșitul anului în legătură cu stabilitatea financiară și vom discuta și despre inflație, tema pe care domnul guvernator a abordat-o ieri. Catgoric că va fi abordată și problema cursului leu-euro. Având în vedere că vom sta mai bine de o oră-două, sunt convins că toate temele care frământă opinia publică vor fi dezbătute și nu am niciun motiv să cred ca vom pleca, după acea audiere, mai în ceață decât suntem acum. Cred că după discuția de mâine ne vom lămuri cu toții dacă BNR a intervenit sau nu să influențeze ROBOR-ul, dacă BNR a intervenit sau nu să influențeze cursul valutar și care este rolul BNR în stabilirea țintei de inflație la noi în țară”, a declarat, luni, la Parlament, senatorul ALDE Daniel Zamfir.