Generalul norvegian Eirik Kristoffersen susține că NATO are la dispoziție cel mult trei ani pentru a se pregăti pentru un posibil atac din partea Rusiei. Potrivit generalului, în doi sau trei ani, Rusia își va recăpăta capacitatea de a lansa atacuri convenționale.

NATO are doar doi-trei ani pentru a se pregăti înainte ca Rusia să-și recapete capacitatea de a lansa un atac convențional asupra alianței, a declarat generalul norvegian Eirik Kristoffersen, potrivit Sky News.

Generalul Eirik Kristoffersen a avertizat asupra pericolului

Avertismentele generalului Kristoffersen se adaugă unei serii recente de declarații ale liderilor occidentali și oficialilor din domeniul apărării. Aceștia au subliniat asupra amenințării reprezentate de Moscova și lipsa actuală de pregătire a alianței.

Generalul Kristoffersen a menționat că inițial s-a estimat că va dura 10 ani. Acest termen s-a redus la mai puțin de 10 ani din cauza bazei industriale care funcționează acum în Rusia. Aceasta va dura ceva timp.

Rusia
Rusia / SURSA FOTO: Dreamstime

Termenul oferit pentru a reconstrui forțele și stocurile

El a oferit o fereastră de doi-trei ani pentru a reconstrui forțele și stocurile, în timp ce sprijinim Ucraina.

„La un moment dat cineva a spus că va dura 10 ani, dar cred că ne-am întors la mai puțin de 10 ani din cauza bazei industriale care funcționează acum în Rusia. Va dura ceva timp, ceea ce ne oferă acum o fereastră pentru următorii doi-trei ani pentru a ne reconstrui forțele, pentru a ne reconstrui stocurile în același timp în care sprijinim Ucraina”, a spus generalul Kristoffersen.

Norvegia, membră a NATO de la înființarea organizației, și-a mărit cheltuielile de apărare de la începutul războiului din Ucraina. Țara scandinavă își propune să atingă pragul de 2% din PIB în 2024 și să crească suplimentar cheltuielile la 2,7% din PIB până în 2030.

Un nou avertisment către Statele Unite

Amintim că ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a emis un nou avertisment către Statele Unite. El a afirmat că acestea s-ar putea confrunta cu „consecințe fatale” dacă permit Ucrainei să utilizeze arme americane pentru a ataca teritoriul rus.

Serghei Riabkov a subliniat că Statele Unite riscă „consecințe fatale” dacă nu intervin pentru a împiedica Ucraina să folosească arme americane împotriva Rusiei. Oficialul de la Moscova a lansat mai multe avertismente. El a cerut autorităților de la Washington să evite escaladarea conflictului. Acest lucru, a spus el, se poate face prin evitarea furnizării de armament care ar putea fi folosit pentru a lovi teritoriul rus