O comparații între prețurile Lidl din Germania și România
O româncă stabilită în Germania a povestit pe rețelele de socializare despre prețurile din supermarketurile Lidl germane, făcând o comparație cu cele din România. Femeia, care a revenit recent din țară, a subliniat că viața este scumpă în ambele locuri, dar costurile din Germania pot fi copleșitoare chiar și pentru cei care câștigă salarii medii sau mari.
„Eu nu ştiu salariul minim pe economie din România, dar ştiu salariul minim pe economie în Germania. Bineînţeles, pentru oamenii care câştigă aici 1.600 euro la full-time totul este foarte scump. Deci nu-ţi vine să crezi. Roşioare mici, deci 15 roşiare la 3 euro (n.red. aproximativ 15 lei). Trebuie să vorbim serios, e foarte scumpă viaţa şi în Germania. Uleiul costă 4,49 euro (n.red. 22 de lei). Dacă tu câştigi 2.000 de euro şi ai chiria 900 de euro, şi aici, în Germania e greu de supravieţuit. Nu-ţi mai permiţi nici maşină, nici concedii, nici absolut nimic, supravieţuieşti şi atât. Ouăle bio costă 3.39 euro (n.red. aproximativ 17 lei), 10 bucăţi”, a spus Nicoleta pe reţelele de socializare, conform observatornews.ro.
Costurile vieții în Germania
Nicoleta a explicat că, deși salariul minim în Germania este de aproximativ 1.600 de euro, cheltuielile mari, cum ar fi chiria, pot face viața dificilă. Ea a dat exemple concrete ale prețurilor dintr-un supermarket:
- Roșii cherry (15 bucăți): 3 euro (aproximativ 15 lei);
- Ulei: 4,49 euro (aproximativ 22 de lei);
- Ouă bio (10 bucăți): 3,39 euro (aproximativ 17 lei);
- Somon (200 g): 6,79 euro (aproximativ 34 de lei);
- Aripioare de pui (2 pachete): 12 euro (aproximativ 60 de lei);
- Cașcaval feliat (1 kg): 6,49 euro (aproximativ 32 de lei);
- Actimel: 3,49 euro (aproximativ 17,5 lei);
- Unt: între 2,5 și 4 euro (12-20 lei);
- Brânză marca Lidl (800 g): 7 euro (aproximativ 35 de lei);
- Iaurt (4 pahare): 1 euro (5 lei).
Românca a precizat că, pentru a face economii, optează uneori pentru margarină în loc de unt sau pentru produse mai ieftine.
„Am ajuns la peşte. 200 de grame de somon costă 6,79 euro (n.red. aproximativ 34 de lei). Am luat două pachete de aripiroare care cred că m-au costat undeva la 12 euro (n.red. aproximativ 60 de lei). Un kilogram de caşcaval tăiat, feliat, costă 6,49 de euro (32 de lei). Actimelul, deşi nu l-aş lua dar îi place fiului meu, costă 3,49 euro (17,5 lei). Untul costă între 2,5 şi 3 euro (12-15 lei). Există şi unt la 4 euro, dar mai cumpărăm margarină ca să economisim. Brânza, marca Lidl, are 800 de grame cu tot cu zer şi a costat 7 euro (35 lei). Iaurţelul, patru păhărele la un euro (5 lei), e convenabil”, a mai spus românca.
În România e foarte greu
Nicoleta a subliniat că, deși salariile în Germania sunt mai mari decât în România, cheltuielile, cum ar fi chiriile de 900 de euro, transportul și alimentele, fac dificilă economisirea sau menținerea unui nivel de trai confortabil.
Ea a concluzionat că, indiferent de venituri, mulți oameni din Germania se confruntă cu dificultăți financiare.
„Eu ştiu că şi în România e foarte greu. Am văzut preţuri în România aproape la fel ca în Germania şi nu-mi pot imagina cum trăiesc oamenii acolo. Totuşi, vă spun sincer, şi aici sunt pensionari care câştigă 1.200 de euro (6.000 de lei) şi o duc greu. Lapte? Un litru de lapte pasteurizat costă un euro (5 lei) şi nici măcar nu e ţinut la rece, e ţinut pe paleţi. Ce lapte o fi ăsta, nu ştiu. Cafeaua? Un kilogram costă 9,99 euro (50 de lei) şi e la reducere. Dacă nu ai aplicaţia lor, nu primeşti nicio reducere. Pamperşii pentru copii costă 22 de euro (110 lei), iar detergentul la pungă mare costă 19 euro (95 de lei). Eu nu am cumpărat tot ce v-am arătat, dar am plătit 87 de euro (n.red. aproximativ 435 lei)”, a încheiat Nicoleta.