Avertisment pentru românii cu telefon mobil. Locurile unde activarea involuntară a roamingului poate duce la facturi record, cu costuri suplimentare duble sau mai mari, necesită dezactivarea datelor mobile pentru a evita conectarea la rețele străine.
Locuri care îți pot umfla factura la telefonul mobil
În România, există numeroase locuri unde te poți confrunta cu facturi exorbitante la telefonul mobil dacă nu știi cum să te protejezi împotriva acestor situații. Ce pași trebuie să urmezi pentru a evita costurile suplimentare?
Românii au început să călătorească din ce în ce mai mult, iar acest lucru este unul dintre motivele pentru care se pot confrunta cu facturi foarte mari la telefonia mobilă. Aceste situații pot apărea dintr-o greșeală banală, făcută involuntar. Drept urmare, autoritățile ne avertizează cu privire la aceste riscuri.
Care sunt motivele și locurile din România care îți pot umfla factura
Intrarea într-o zonă în care se activează involuntar roamingul poate genera costuri suplimentare duble, triple sau chiar mai mari. Este posibil să te trezești în situația în care, deși nu ai părăsit țara, ai consumat minute din convorbiri internaționale sau ai utilizat internetul pe teritoriul unei țări vecine.
Această situație poate apărea în zonele de la granița României, unde se poate conecta automat la rețelele operatorilor din țările vecine. Reprezentanții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) au lansat un avertisment pentru turiști.
„În contextul călătoriilor de vară și al altor activități în zonele de graniță ale României, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă asupra riscului de roaming involuntar în peste 350 de unități administrativ-teritoriale din județele de graniță.
Întrarea în roaming involuntar poate genera costuri suplimentare semnificative pentru apeluri, mesaje și date mobile, chiar și în cazul în care utilizatorii nu au trecut efectiv granița”, au transmis cei de la ANCOM într-un comunicat.
Autoritatea a precizat că va informa primăriile, consiliile județene și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii despre UAT-urile incluse în lista cu risc de roaming involuntar, pentru a putea lua măsurile administrative corespunzătoare.
„În special la granița cu Republica Moldova, Serbia și Ucraina costurile suplimentare pot fi substanțiale, deoarece în aceste țări, care nu sunt membre UE, nu se aplică tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii”, a mai transmis ANCOM.
În ce județe din țară riști să te conectezi automat la rețelele operatorilor din țările vecine?
ANCOM avertizează că există 365 de unități administrativ-teritoriale în care telefoanele mobile pot comuta automat pe o rețea din țările vecine, dacă aceasta are o acoperire mai bună decât rețeaua din România. De asemenea, costuri suplimentare pot fi percepute automat pentru factură.
Cele 365 de unități administrativ-teritoriale se află în județele de la graniță, precum Mehedinți, Timiș, Botoșani, Satu Mare, Bihor, Iași, Dolj, Caraș-Severin, Suceava, Giurgiu, Arad, Constanța, Călărași, Vaslui, Galați, Maramureș, Teleorman și Olt.
Pentru a preveni conectarea la o rețea străină, este esențial să dezactivați datele mobile înainte de toate. De asemenea, asigurați-vă că dezactivați roamingul de date în zonele de la graniță și nu uitați să verificați ce taxe se aplică pentru utilizarea unei rețele străine, în cazul în care aveți nevoie.