Închirierea unei mașini este interzisă pentru șoferii după 65 de ani
Închirierea unei mașini presupune respectarea unor condiții clare, stabilite atât prin reglementări legale, cât și de politicile fiecărei companii de închirieri.
Multe persoane aleg să închirieze o mașină pentru a se bucura de mobilitate în vacanțe, însă există și situații în care au nevoie de un vehicul de înlocuire în cazul unei defecțiuni la mașina personală.
În astfel de cazuri, este util să cunoști condițiile necesare pentru a închiria și a conduce un autovehicul.
Închirierea unei mașini vine cu avantajul de a nu te preocupa de costurile de întreținere, impozite sau asigurări obligatorii. În plus, cu o plată suplimentară, poți beneficia de pachete de asigurare extinsă în caz de accident.
Totuși, companiile de închirieri auto impun anumite condiții pentru șoferi, precum:
- vârsta minimă între 19 și 24 de ani;
- un permis de conducere valabil;
- o experiență de conducere de minimum 1 an (unele firme cer până la 4 ani);
- vârsta maximă de 65 de ani.
Regulile variază între companii
De exemplu, unele închiriază doar persoanelor cu vârsta între 25 și 60 de ani, în timp ce altele acceptă șoferi mai tineri sau mai în vârstă, dar cu o taxă suplimentară.
Majoritatea companiilor de închirieri auto pun la dispoziție vehicule doar persoanelor care au împlinit cel puțin 21 de ani și nu au depășit 70 de ani. Cei care se află în afara acestor limite fie nu pot închiria, fie sunt nevoiți să achite o taxă suplimentară.
Aceasta se justifică prin faptul că majoritatea accidentelor sunt provocate de șoferi fără experiență, iar studiile internaționale arată că riscul de incidente crește odată cu vârsta.
De exemplu, o firmă din București adaugă o taxă de 5 euro pe zi pentru șoferii care nu au între 24 și 69 de ani. Taxe similare se aplică și la nivel internațional.
Deși legea nu impune o limită maximă de vârstă pentru închirierea unei mașini, fiecare companie își poate stabili propriile reguli. Astfel, șoferii care depășesc acest prag fie plătesc mai mult, fie nu pot închiria deloc.