Acești români au primit un avertisment RO-ALERT din partea autorităților. Potrivit mesajului, aceștia trebuie să închidă ușile și ferestrele și să ia măsuri de autoprotecție.
Potrivit avertismentului RO-ALERT, sunt vizați locuitorii din Boldești Scăeni și zonele apropiate. La groapa de gunoi din locația respectivă a avut loc un incendiu cu degajări mari de fum.
Mesajului RO-ALERT sosit în dimineața zilei de joi
Mesajul sosit în dimineața zilei de joi, 2 noiembrie, arată că persoanele vizate trebuie să ia mai multe măsuri de autoprotecție. Mai precis, trebuie să închidă ușile și ferestrele.
Totodată, trebuie să astupe gurile de aerisire și să oprească funcționarea instalațiilor de ventilație sau climatizare.
„Extreme Alert. INCENDIU cu degajări mari de fum la groapa de gunoi din Boldești Scăeni. Luați măsuri de autoprotecție. Închideți ușile și ferestrele, astupați gurile de aerisire și opriți funcționarea instalațiilor de ventilație sau climatizare”, au transmis autoritățile.
Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului
Potrivit ISU Prahova, alarma a fost dată în jurul orei 01:5, iar flăcările au cuprins deșeurile depozitate pe o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați. În acest context, 26 de pompieri, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două cisterene și o autospecială de primă intervenție și comandă au fost mobilizate la fața locului.
De asemenea, reprezentanții rampei de la Boldești au transmis ca la ora 7:30 incendiul este pe cale de a fi lichidat și că nu există pericol de propagare.
Totuși, fumul dens a ajuns până la Ploiești, iar locuitorii au putut simți miros de ars. Printre localitățile afectate de fum se numără:
- Boldești;
- Paulesti;
- Bucov;
- Blejoi;
- Ploiești.
A fost anunțată și Agenția pentru Protecția Mediului Prahova. Aceasta s-a deplasat pe direcția dispersiei poluanților în aer pentru monitorizarea calității aerului în zonă prin efectuarea analizelor de aer cu laboratorul mobil din dotare, pentru indicatorii specifici.
Comisarii de mediu Prahova au deschis un control la societatea în cauză în vederea stabilirii încălcării legislației de mediu.
Ce este RO-ALERT?
Amintim că RO-ALERT este un sistem implementat la nivel național de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Decizia a fost luată ca urmare a OUG nr. 72 din 5 octombrie 2017, ce permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale.