Rusia nu glumeşte atunci când vine vorba de lovituri armate. A spus-o chiar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care i-a avertizat clar pe adversari. Marina rusă poate oricând să detecteze inamicul, oricare ar fi acesta, şi să lanseze o „lovitură imprevizibilă”, dacă este necesar.
Vladimir Putin a trecut la ameninţări
„Suntem capabili să detectăm orice inamic sub apă, deasupra apei, în aer şi, în caz de nevoie, să lansăm o lovitură imprevizibilă împotriva acestuia”, a spus Putin, în cadrul unei parade de ziua marinei, la Sankt Petersburg, conform Reuters.
Rusia, pregătită de război în orice moment
Rusia este pregătită, în orice moment, de război şi nu va ezita sub nicio formă să lovească. Declaraţia președintelui Rusiei vine după un incident petrecut în Marea Neagră, luna trecută, când Rusia a anunţat că a tras focuri de avertizare pentru a alunga din apele Crimeei o navă de război britanică.
Federația Rusă a anexat Crimeea de Ucraina în 2014, dar Marea Britanie şi majoritatea lumii recunosc peninsula ca parte a Ucrainei, nu a Rusiei.
Putin a declarat luna trecută că Rusia ar fi putut scufunda nava de război britanică HMS Defender, fără să înceapă al treilea război mondial, şi a declarat că Statele Unite au jucat un rol în „provocare”.