Vaccinul dezvoltat împotriva COVID-19 ar putea reprezenta salvarea din actuala pandemie, însă specialiştii avertizează că există totuşi şi un risc: dacă o mare parte a populaţiei nu se vaccinează în timpul util, serurile ar putea deveni ineficiente.
Medicul Radu Ţincu, medic primar toxicolog la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, explică de ce această şansă istorică nu trebuie irosită.
„Această șansă istorică de a utiliza vaccinul trebuie să nu o irosim pentru că, în acest moment, varianta care a fost mutată este în continuare cu aceeași proteină de suprafață pentru care a fost creat vaccinul, însă nu știm pentru cât timp va mai fi această proteină pe suprafața virusului.
Dacă nu vom folosi la timp vaccinul și nu vom avea campanie de vaccinare care să cuprindă o mare parte din populație, este posibil, la un moment dat, ca virusul să nu mai răspundă”, a declarat medicul pentru Televiziunea Publică, potrivit stiri.tvr.ro.
Radu Ţincu mai consideră că de foarte mare ajutor ar fi şi o campanie puternică de informare, ţintită către cei care se arată reticenţi la vaccinarea împotriva COVID-19.
Mutaţiile SARS-CoV-2 nu influenţează imunitatea post-infecţioasă şi nici eficienţa vaccinului
În momentul de faţă, chiar dacă au apărut diverse tulpini ale virusului, situaţia încă poate fi ţinută sub control.
„Aceste mutaţii pe care virusul le-a suferit nu influenţează nici imunitatea post-infecţioasă, deci imunitatea după boală şi nu influenţează nici eficienţa vaccinului. Răspunsul imun la vaccin duce la atacarea virusului pe mai multe segmente”, a declarat şi medicul epidemiolog Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.
Specialiştii în epidemiologie spun că ar fi nevoie ca în următoarea perioadă, respectiv în următoarele 12 luni, să vaccinăm 60% din populaţie. În felul acesta, va scădea numărul infecţiilor, dar şi posibilitatea ca numărul mutaţiilor să crească.