Eurocontrol a lansat un avertisment de zbor. Potrivit BBC News, este vorba despre o acțiune de protest națională, pentru care au pledat trei sindicate. Din acest motiv, toate zborurile de astăzi către această țară au fost anulate.
Toate zborurile spre sau din Belgia sunt anulate, miercuri, ca urmare a unei acțiuni de protest, au anunțat controlorii de trafic aerian. Această acțiune a intrat în vigoare marți seara, la ora locală 22.00.
Astfel, agenția de trafic aerian Skeyes a precizat că „nu există nicio certitudine privind asigurare numărul personalului într-o serie de posturi cheie.”
„Cu șase ore înaintea de începerea protestului național, compania nu are suficiente informații cu privire la numărul de participanți la grevă”, pentru că angajații Skeyes care fac parte din sindicat nu trebuie să anunțe în avans dacă doresc sau nu să muncească în ziua respectivă.
Agenția a mai precizat că își asumă resposabilitatea de a garanta siguranța călătorilor, ceea ce nu se poate face „din cauza lipsei de certitudine privind acoperirea unor posturi esențiale”, care ar fi fost necesare pentru ca zborurile să se desfășoare în condiții normale. În acest context, singura opțiune a fost aceea de a nu asigura deloc traficul aerian.
O serie de companii aeriene au anulat sau au reprogramat zborurile, de teamă că vor fi afectate de grevă.
Acțiunea de grevă va avea un efect limitat și asupra spațiului belgian aerien, întrucât Skeyes este responsabilă de tot traficul aerian de până la o altitudine de 7.500 de metri. Apoi, zborurile sunt coordonate cu ajutorul organizației europene pentru controlul traficului aerian, Eurocontrol, care a precizat că va transmite „rute recomandate pentru a evita spațiul aerian belgian.”
Zborurile guvernului și ale armatei, însă, nu vor fi afectate, conform stirileprotv.ro.
Decizia de a intra în grevă națională vine după ce Guvernul belgian nu a reușit să cadă la un acord comun cu trei sindicate importante, pe tema creșterii veniturilor, care este limitată la 0.8% în următorii doi ani. Sindicatele cer salarii mai mari, beneficii și pensii „rezonabile.”
Astfel, aeroportul Charleroi, al doilea cel mai mare din Belgia și hib local pentru gigantul low-cost Ryanair a anunțat deja că miercuri va fi închis. Totodată, compania Bruxelles Airlines a anulat 222 de zboruri.