. În documentul semnat de procurorul-șef, Anca Jurma, se arată că, dacă se va exclude din vechimea procurorilor și perioada în care aceștia au fost auditori de justiție în cadrul INM, atunci DNA va pierde alți 23 de procurori.
Astfel, după publicarea OUG în Monitorul Oficial, DNA va pierde 57 din 150 de procurori, adică aproape 40% din totalul lor. Surse din cadrul direcției au declarat pentru G4Media.ro că impactul asupra activității instituției este, de fapt, mult mai mare, având în vedere că procurorii vizați de OUG sunt cei tineri, operativi – ceea ce înseamnă că vor pleca 57 din cei 100 de procurori care lucrează efectiv dosare, adică DNA va pierde aproape 60% din forța de muncă efectivă doar în cazul aplicării noilor condiții de vechime.
Guvernul a mărit de la 8 la 10 ani condiția de vechime pentru ca un procuror să poată activa în DNA. Tot, prin OUG s-a prevăzut la art VII că procurorii pot rămâne în DNA nu mai dacă îndeplinesc noile condiții prevăzute în legea de organizare judiciară.
Cele mai relevante fragmente din punctul de vedere trimis de DNA către CSM, prezentate de G4media:
”(…) În cazul aplicării acestui articol, 34 de procurori din cadrul direcției, din care 24 numiți și 10 delegați, vor fi afectați de dispozițiile art. VII mai sus menționat (…) În cazul excluderii perioadei cât procurorii au avut calitatea de auditor de justiție din vechimea necesară numirii în cadrul direcției în afara celor 34 de procurori care au vechimea sub 10 ani, încă 23 de procurori, din care un delegat, ar avea vechime sub 10 ani”
”Dispozițiile tranzitorii din art. 5 al Legii nr. 207/2018 mai sus citate sunt în acord cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție potrivit căruia “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. În plus, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 5 din Legea nr. 207/2018, au caracter de normă specială, față de dispozițiile art. VII din proiectul OUG, având în vedere caracterul expres al primelor în raport cu caracterul general al celor din urmă. Dacă art. VII al OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției se interpretează în sensul că procurorii numiți la DNA pot fi revocați din funcție întrucât nu ar mai îndeplini condițiile potrivit legii noi (care impune alte condiții de vechime), ar fi o veritabilă retroactivare a legii, ceea ce înseamnă nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, or legiuitorul este obligat ca în activitatea de legiferare să respecte principiul neretroactivității legii (cu singura excepție permisă cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile) și ar fi încălcat totodată principiul stabilității procurorilor consfințit în art. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată”, se mai arată în documentul semnat și înaintat către CSM de Anca Jurma, procurorul-șef al DNA.
”Trebuie precizat că numirea procurorilor în cadrul DNA nu este echivalentă cu o promovare, date fiind și dispozițiile art. 87 alin. 9 (“La data încetării activității în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine”) și art. 87 alin. 91 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care prevede că de la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul DNA își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției”.