Avertismentul medicilor: Consecințele pot fi letale pentru nevaccinați! Tulpina Delta aduce noi provocări.
Nu doar gradul crescut de contagiune, ci și modul în care păcălește sistemul de apărare la intrarea în organism ar putea pune mari probleme.
Avertismentul medicilor: Consecințele pot fi letale pentru nevaccinați! ”Lucrurile sunt puțin mai serioase”
Tulpina Delta a Sars-Cov-2 are un mod de transmitere atipic de rapid și se află într-o continuă transformare, avertizează specialiștii de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București.
Cel mai mare pericol în ceea ce privește tulpina Delta este faptul că are capacitatea de a-şi masca receptorii, ceea ce înseamnă că atunci când pătrunde în organism această versiune de coronavirus nu este recunoscută de anticorpii formaţi prin vaccinare sau boală.
”Indiferent dacă am trecut prin boală sau am fost vaccinaţi. Prin urmare, lucrurile sunt puţin mai serioase dacă vorbim din punct de vedere al perspectivei medicale şi al provocărilor pe care le aduce acest virus în acest moment pentru om”, a mai spus dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta”.
”Purtatul măștii este un element absolut necesar”
Mahler a mai atenționat că purtatul măștii este un element absolut necesar, în ceea privește gestionarea răspândirii Sars-Cov-2.
”În acest moment, România încă are o incidenţă scăzută a cazurilor, raportat la ce se întâmplă în ţările învecinate, însă ar fi foarte bine ca toţi cei care ştiu că ajung în locuri aglomerate ar lua ca măsură de precauţie existenţa unei doze de anticorpi care să-i protejeze de o eventuală infectare, pentru că astfel de situaţii, chiar dacă vorbim de mediul exterior, de locuri care în acest moment nu prevăd masca, în condiţiile în care varianta Delta există la una dintre persoanele aflate în zona respectivă, ea poate să fie luată extrem de uşor, pentru că are un risc crescut de contagiune.
Mască purtată şi limitarea adunărilor – restricţii pe care le cunoaştem şi la care, din păcate, probabil vom ajunge şi noi în toamnă, ţinând cont de faptul că urmează cu certitudine foarte mare ca numărul de infectări să crească şi în România, deoarece statistic vedem că lucrurile o iau în acea direcţie”, a punctat Beatrice Mahler, potrivit digi24.ro.
”Cei nevaccinați vor face forme severe ale coronavirusului”
Dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş” din Capitală, se declară revoltat de faptul că unele persoane nu respectă măsurile de precauție și refuză vaccinarea.
Medicul a mai spus că cei nevaccinați vor face forme severe ale coronavirusului, în contextul în care numărul de cazuri este în creștere.
”Nu sunt neapărat îngrijorat, dar îmi pun semne de întrebare în momentul în care-i văd pe cei care sunt în jurul meu. Adică mă întreb dacă într-adevăr îşi dau seama că vom mai avea mici probleme – sau nu chiar mici – până când vom închide pandemia.
Spun mici aşa, pentru că prefer să privesc lucrurile dintr-o perspectivpă optimistă. Sper că lumea se vaccinează, mai ales persoanele vulnerabile, protejându-se astfel. Pentru că, altminteri, este un risc.
Şi dacă nu respectăm nici măsurile de precauţie de care am tot auzit de la începutul pandemiei şi nici nu ne vaccinăm, probabil că vom avea de suferit. Şi cei care se vor interna vor face forme severe şi îşi vor pune viaţa în pericol. ”, a avertizat dr. Marinescu.
Sursa foto: Pixabay.