Dr. Anthony Fauci a avertizat luni în privința noțiunii de autorizare de utilizare de urgență timpurie pentru un potențial vaccin contra coronavirusului, explicând că un astfel de pas ar putea deteriora eforturile de dezvoltare a altor vaccinuri.
„Ultimul lucru cu care nu ai vrea să ai de-a face la un vaccin este să primeşti o autorizaţie de utilizare de urgenţă (EUA) înainte de a avea date sigure privind eficiența acestuia”, a explicat Fauci. „Unul dintre pericolele potenţiale dacă lansezi prematur un vaccin este că ar face dificil, dacă nu imposibil, ca celelalte vaccinuri să mai înscrie oamenii în procedura de testare”.
Comentariile sale vin în condițiile în care oficialii de la Casa Albă au spus că există și posibilitatea unei autorizații de urgență înainte de finalizarea proceselor de testare, au declarat pentru CNN mai multe surse. Michael Caputo, secretarul adjunct pentru afaceri publice la Departamentul Sănătății din SUA, a negat faptul că ar fi existat un efort pentru dezvoltărea rapidă a vaccinurilor în scopuri politice.
Toate acestea vin în contextul în care preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat recent că este posibil să apară un vaccin anticoronavirus înaintea scrutinului prezidenţial şi parlamentar din noiembrie. De asemenea, Trump a acuzat FDA de întârzierea deliberată a studiilor privind vaccinul pentru coronavirus.
Președintele american este contrazis însă de experți care consideră că timpul estimat de Trump pentru finalizarea vaccinului nu este realist. Din această cauză aceștia se tem că Trump face presiune asupra FDA pentru aprobarea vaccinului, înainte unei testări complete. Un expert renumit din domeniul vaccinurilor ar fi declarat duminică, pentru CNN că administrația Trump ar fi putut intimida FDA în acest sens.
„Pentru mine, este absolut crucial că arătați clar că un vaccin este sigur și eficient”, a spus Anthony Fauci pentru Reuters. „Sperăm că nimic nu interferează cu demonstrația privind siguranța și eficacitatea vreunui vaccin.”