Anunț important al meteorologilor cu privire la vremea de Crăciun. Vor exista zone din România care vor avea parte de un Crăciun de poveste, cu ninsori și viscol. Cu toate acestea, restul țării va resimți din plin urâta vreme de sărbători.
Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea în următoarele zile în toată ţara, dar cu toate acestea vor fi peste cele specifice acestei perioade. Mai mult, la munte va ninge, iar vântul va avea intensificări viscolind zăpada. În restul României va ploua.
Vremea de Ajun
PROGNOZA MARTI. Valorile de temperatură vor continua să se situeze peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a țării, mai persistente la munte, în nord-vest și în centru. În zonele montane va continua să ningă și să se depună strat de zăpadă, mai consistent pe creste, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și reducând semnificativ vizibilitatea în special în Carpații Meridionali și Ocidentali. În vestul, centrul și nordul teritoriului, pe arii relativ extinse vor fi precipitații moderate cantitativ, cu caracter temporar, sub formă de ploaie, iar în Maramureș, în Transilvania și posibil izolat în Dealurile Crișanei și în nordul Moldovei vor fi și ninsori sau lapoviță. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș. În regiunile sudice ploile vor fi în general slabe și se vor semnala local. Intensificări locale ale vântului vor fi în special în prima parte a intervalului în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari – în general de 50…60 km/h – în sudul Olteniei și al Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 12 grade, iar cele minime între 0 și 5 grade, mai ridicate pe litoral, scrie romaniatv.net.
BUCUREŞTI Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va avea înnorări și trecător vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
Vremea de Crăciun
PROGNOZA MIERCURI Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații pe arii extinse în regiunile intracarpatice și cu caracter local în restul teritoriului. Vor fi ploi, iar în Maramureș, Transilvania, Dealurile Crișanei, nordul Moldovei și posibil izolat și trecător în zona subcarpatică vor fi precipitații mixte. În cea mai mare parte a zonei montane, dar cu precădere în Carpații Meridionali, va mai ninge, iar pe creste vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 60…70 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada. În celelalte zone, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 10 grade, iar cele minime între -2 și 5 grade. BUCUREŞTI Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
PROGNOZA JOI. Valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele specifice perioadei din an. Cerul va fi temporar noros și vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, îndeosebi în centrul, estul și sud-estul țării. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar în zona montană sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, unde pe creste temporar va viscoli sau spulbera zăpada, dar local și la cote mai reduse în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 9 grade, iar cele minime între -3 și 3 grade.
BUCUREŞTI Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în continuare mai ridicată decât cea specifică perioadei din an, va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.