Avertismentul venit de la Kremlin! Moscova a spus-o clar. Undă de șoc la nivel mondial
Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, este de părere că forțele de descurajare nucleară ale Rusiei au fost cele care au salvat această țară de la distrugere. Într-o declarație făcută marți, 6 decembrie, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse spune că rușii ar fi fost „sfâșiați” dacă nu exista arsenalul nuclear strategic.
„Dacă nu ar fi arsenalul nuclear strategic, am fi sfâșiați. Este o țară uriașă, este bogată și toată lumea se uită și se gândește cum să o ia sau să o împartă în părți, iar apoi, încet-încet, și-a însușit totul”, spune fostul președinte al Rusiei.
Statele care simt presiuni asupra lor creează arme nucleare
Fostul președinte al Rusiei spune că țara susține „neproliferarea armelor nucleare și punerea în aplicare a unor acorduri bine-cunoscute”. Totuși, el a mai spus că țările care simt presiune asupra lor încearcă să creeze arme nucleare, subliniind că acest lucru îi împiedică pe anumiți lideri de stat să ia decizii anti-ruse.
„Statele care simt presiune asupra lor, ce fac? Ei încearcă să creeze arme nucleare. Și oricât de dur ar suna, într-o mare măsură acest lucru îi împiedică pe cei mai fierbinți șefi, mai ales în alianțele neprietenoase, să ia decizii anti-ruse. Așa a fost, așa este și așa va fi”, mai spune vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Rusia are resursele necesare pentru a-și asigura suveranitatea
Nu în ultimul rând, Dmitri Medvedev a mai spus că Rusia deține toate cele necesare a asigura suveranitatea, independența, integritatea teritorială și bunăstarea întregii țări. Pe de altă parte, el a mai spus că Federația Rusă deține toate tipurile de arme.
„Toate tipurile de arme sunt suficiente și, indiferent cât de mult speră dușmanii, ‘vor rămâne fără ea, s-a terminat’, să nu spere”, a mai spus vicepreședintele Consiliului de Securitate și fost șef de stat al Federației Ruse.
De asemenea, el a mai spus că multe poziții din complexul militar-industrial au dispărut după prăbușirea URSS-ului, dar subliniază că puterea industriei de apărare a crescut serios în ultimii 20 de ani.