Responsabilul pentru situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, vine cu un mesaj ce va dezamăgi milioane de persoane de pe întreg mapamondul: vaccinurile nu vor sosi la timp pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, pe care multe ţări „vor continua să-l înfrunte fără vaccinuri”.
Încă 4 – 6 luni pentru a avea niveluri de vaccinare suficiente
„Cred că va mai dura cel puţin între patru şi şase luni înainte să existe niveluri suficiente de vaccinare peste tot”, a afirmat Mike Ryan, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată miercuri pe reţele sociale, responsabilul OMS arătând că vaccinurile nu ar trebui considerate o „poţiune magică”.
„Nu suntem încă acolo în ce priveşte vaccinurile”, în pofida anunţurilor recente promiţătoare despre vaccinuri cu eficacitate de 90% sau mai mare, a subliniat el.
„Multe ţări sunt în faţa acestui val şi îl vor traversa şi continua să-l înfrunte fără vaccinuri. Trebuie să înţelegem şi să interiorizăm acest lucru şi să înţelegem că trebuie să urcăm acest munte fără vaccinuri”, a adăugat Ryan, scrie Agerpres.
Val de optimism după anunţurile privind vaccnurile Pfizer-BioNTech, respectiv Moderna
Anunţul de săptămâna trecută al laboratoarelor american Pfizer şi german BioNTech privind o eficacitate de 90% a vaccinului dezvoltat în comun, precum şi cel de luni al companiei americane de biotehnologie Moderna despre o eficacitate de 94,5% a vaccinului său au impulsionat un val de optimism în lume.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat aceste progrese, dar a îndemnat să nu se pună capăt prematur măsurilor ce permit ţinerea sub control a răspândirii virusului, cum sunt testările, carantina, urmărirea contacţilor.
“Un vaccin va completa alte instrumente pe care le avem, nu le va înlocui”, a afirmat şeful OMS. “La început, cantităţile vor fi limitate şi, prin urmare, personalul medical, vârstnicii şi persoanele la risc vor avea prioritate şi sperăm că aceasta va face să scadă numărul deceselor şi va permite sistemelor de sănătate să reziste”, a subliniat Tedros.