Potrivit acestuia, "nave militare americane intră din când în când în Marea Neagră". "Desigur, noi nu suntem de acord cu acest lucru care va duce, fără îndoială, la planificarea unor măsuri de răspuns", a subliniat diplomatul rus.
Mass-media de stat ruse au relatat că distrugătorul USS Porter DDG 78 a intrat în Marea Neagră cu câteva zile în urmă în cadrul unei operaţiuni de rutină, fapt ce a suscitat iritarea Moscovei pentru că recent acesta a fost echipat cu un nou sistem de rachete, scrie Reuters.
Distrugătorul american va participa la exerciţii bilaterale cu nave ale ţărilor partenere, ca parte a operaţiunii Atlantic Resolve.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declarase la 19 mai că Alianţa discută posibilitatea creşterii activităţii sale în Marea Neagră.
Referitor la prezenţa portavionului USS Harry Truman în Marea Mediterană, Andrei Kelin a remarcat că aceasta intervine înaintea summitului NATO de la Varşovia şi reprezintă "o demonstraţie de forţă". Recent, presa internaţională a relatat că USS Harry Truman, care tocmai a îndeplinit o misiune de opt luni în Golful Persic, se află de vinerea trecută în compania portavionului USS Dwight Eisenhower, trimis să-l înlocuiască. Prezenţa lor simultană în Mediterana coincide cu manevrele NATO organizate în Europa de Est şi în Turcia pentru a valida planuri adoptate anul trecut.
Forțele Navale Române și Marina Militară a Statelor Unite ale Americii vor desfășura, în perioada 13-17 iunie, antrenamente pe Marea Neagră pentru exersarea procedurilor standard, în vederea dezvoltării interoperabilității dintre forțele navale ale celor două state.
Statul Major al Forțelor Navale a informat, vineri, printr-un comunicat remis presei, că Marina Militară Română participă la exerciții cu Fregata Regina Maria, o corvetă, două dragoare maritime, două nave purtătoare de rachete, un elicopter Puma Naval și o echipă de militari de la Secția Scafandri pentru Operații Speciale SSOS, iar în secvențele de luptă contra amenințărilor aeriene vor fi implicate și trei avioane de vânătoare MiG21 Lancer, ale Forțelor Aeriene Române.
"Partenerul strategic american participă la exerciții cu Distrugătorul USS Porter care, pe parcursul escalei din Portul Constanța, programată în perioada 10-12 iunie, are planificate antrenamente secvențiale pentru exersarea procedurilor standard de comunicații, cu Marina Militară Română", se arată în comunicatul de presă.
Oficiali militari americani vor avea o întâlnire cu comandantul Flotei, iar membrii echipajului vor vizita Muzeul Marinei Române.
USS Porter a acostat în Portul Constanța, pentru prima dată, în anul 2006, iar aceasta este a treia escală în România.