Bill Gates are un avertisment sumbru pentru românii de pretutindeni și nu numai. Miliardarul american este convins că, în viitor, ori vom trece printr-un nou război, ori printr-o pandemie nouă. Ce ne-ar putea aștepta în viitor?
Bill Gates nu-și face prea mari speranțe pentru viitor
Bill Gates nu-și face prea mari speranțe pentru viitor. Miliardarul american se așteaptă la dezastre climatice, atacuri cibernetice, un război major și o nouă pandemie la nivel global în următorii 25 de ani.
El le-a reamintit tuturor că pandemiile globale sunt evenimente inevitabile, care apar odată cu trecerea timpului. În ultimii ani, ele au devenit tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, a poluării și a creșterii populației. Bill Gates nu se teme neapărat că vom trece printr-o pandemie nouă, ci își face griji dacă vom fii capabili să trecem prin ea cu bine, mult mai bine decât am făcut-o ultima dată.
Chiar dacă s-au înregistrat unele progrese în domeniul medical prin creşterea cheltuielilor pentru pregătirea în caz de pandemie în SUA şi în alte ţări, el crede că nu este suficient. Diviziunile politice, spune el, împiedică o pregătire adecvată pentru următoarea epidemie.
„Există o mulţime de tensiuni la nivel geopolitic care continua să crească. Chiar şi dacă am putea evita un război major, ne vom confrunta oricum o altă pandemie în următorii 25 de ani. Ţara (SUA) de la care toată lumea se aştepta să fie liderul şi modelul care să ajute lumea să navigheze prin criza sanitară nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.
Deşi unele dintre lecţiile pandemiei au fost învăţate, ele au fost mult mai puţine decât m-aş fi aşteptat, din păcate. Lumea încă n-a reuşit să înţeleagă ce a făcut bine şi ce nu în ultima pandemie. Poate că în următorii ani lucrurile se vor schimba, dar până acum ne confruntăm cu o situaţie dezamăgitoare”, a spus fondatorul Microsoft.
Miliardarul american nu-și face prea mari speranțe nici pentru viitorul medicinei
Bill Gates crede că nu putem fi siguri de succesul în eliminarea poliomielitei. Fundația sa a investit miliarde de dolari pentru a sprijini această cauză importantă. Deși s-au făcut progrese, el a avertizat oamenii din lumea largă că nu trebuie să ne relaxăm în lupta împotriva acestei boli periculoase.
El a apreciat și sprijinul considerabil al Arabiei Saudite, care a promis 500 de milioane de dolari pentru a ajuta la combaterea poliomielitei în următorii cinci ani, plasându-se astfel printre cei mai mari donatori, alături de SUA. Totuși, mai există un deficit de 1,2 miliarde de dolari din bugetul de 4,8 miliarde al Inițiativei Globale de Eradicare a Poliomielitei (GPEI) până în 2026. Contribuția recentă a Arabiei Saudite va ajuta puțin la acoperirea acestei diferențe.
Arabia Saudită a susținut lupta împotriva poliomielitei timp de mai bine de 20 de ani, dar acum finanțarea a crescut semnificativ într-o perioadă „dificilă”, a spus Abdullah Al Moallem, director de sănătate la Centrul de Ajutor Umanitar și de Asistență Regele Salman, principala agenție de ajutor din Arabia Saudită.
Numărul cazurilor de poliomielită a scăzut cu peste 99% din 1988, datorită campaniilor de vaccinare. Cu toate acestea, ținta de a eradica complet boala, în special în Afganistan și Pakistan, unde virusul încă circulă, a fost afectată de instabilitatea din aceste zone, ceea ce a dus la nevaccinarea unor copii.