Până acum, am avut parte de o vară răcoroasă, cu ploi la câteva zile. Începând de astăzi, vremea se schimbă radical. Se încălzeşte peste tot. O să avem soare şi vreme bună până spre seară, când apar ceva averse în nord, centru şi în zonele de munte.
Miercuri se face şi mai cald, iar în sud-vestul ţării temperaturile ating pragul caniculei şi aerul devine greu de respirat. La munte şi în nordul extrem s-ar putea să mai vină o ploaie de scurtă durată.
Joi: căldura se intensifică, în Câmpia Română se instalează canicula şi creşte disconfortul termic. Spre seară, în nord şi centru apar averse locale, destul de consistente şi s-ar putea să cadă grindina.
Căldură mare avem şi vineri, caniculă în sud şi sud-vest şi atmosferă sufocantă. Pe seară se adună norii, iar la deal şi la munte vin câteva reprize de ploi zgomotoase.
În Dobrogea şi Bărăgan nu prea zărim norii, vântul devine mai activ la malul mării, iar temperaturile cresc cu vreo două grade faţă de ziua trecută.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se face un pic mai cald decât luni. Vom avea atmosferă însorită în cea mai mare parte a zilei, însă la apropierea serii, o să apară câţiva nori de ploaie în zona Moldovei.
Se mai încălzeşte puţin şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş unde găsim atmosferă plăcută până după prânz. Apoi încep să apară norii şi vor aduce averse destul de serioase; vor fi şi vijelii şi căderi de grindină.
Şi în ţinuturile vestice, instabilitatea creşte în a doua parte a zilei, când se aşteaptă ploi torenţiale şi fenomene destul de agresive. Până atunci avem vreme frumoasă; maxime în jur de 30…31 de grade şi disconfort termic ridicat.
În Transilvania se face mai cald decât luni, însă la apropierea serii vin ploi zgomotoase; se vor strânge cantităţi mari de apă şi s-ar putea să cadă grindină. O să plouă destul de mult şi pe timpul nopţii.
Se încălzeşte şi în Oltenia. Temperaturile se apropie de pragul caniculei şi pe la amiază căldura va fi greu de suportat. Mai târziu vin ceva averse în zonele deluroase, iar la noapte instabilitatea se extinde.
În Bucureşti se face din ce în ce mai cald. Marți se ating 31 de grade; norii apar sporadic şi vântul rămâne domol.
Miercuri se încălzeşte şi mai tare. O să avem cer senin şi în jur de 33 de grade, la umbră. Nici joi nu prea zărim norii şi amiaza ne-aduce caniculă şi atmosferă înăbuşitoare.
La fel va fi şi vineri: căldură sufocantă, caniculă după prânz şi disconfort termic ridicat.
De marţi se încălzeşte şi în zonele montane. Dimineaţa va fi plăcută, însă mai târziu apar câteva averse în masive estice şi sporadic în rest.
Miercuri avem o zi frumoasă, deşi mai pe seară s-ar putea să cadă 2…3 stropi. Temperaturile continuă să crească.
Joi aşteptăm vreme caldă şi averse locale, în a doua parte a zilei, în special în masivele din vestul şi nordul ţării. Vor fi şi ploi mai abundente şi s-ar putea să cadă grindină.
Şi vineri o să fie cald, însă către seară apar alte serii de averse, cu tunete, fulgere şi intensificări de vânt.
La mare, marţi, prindem vreme frumoasă, puţini nori şi un vânt mai insistent după prânz. Şi miercuri avem vreme bună; vântul mai are unele porniri şi se mai încălzeşte un pic.
Joi se anunţă o zi însorită, cu temperaturi plăcute. Iar vineri se face mai cald; apar ceva nori, dar e puţin probabil să plouă. Vântul rămâne activ şi maximele urcă spre 30 de grade.