Paul Anghel, director general al ANPC, a declarat marți că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului va semna săptămâna viitoare un parteneriat cu Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru a desfăşura controale în echipe mixte, astfel încât operatorii economici să nu fie controlaţi de două entităţi pe aceeaşi speţă.
„Pe perioada stării de urgenţă şi pe perioada stării de alertă există controale tematice atât ale noastre, cât şi ale celorlalte autorităţi, respectiv ale Autorităţii Naţionale, Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Am vorbit cu domnul preşedinte Chioveanu (Robert Chioveanu, preşedintele ANSVSA – n. r.) pentru ca săptămâna viitoare, împreună cu domnul Cozminschi (Eduard Cozminschi, preşedintele ANPC – n. r.), să semneze un protocol, un parteneriat, şi controalele să se desfăşoare în echipe mixte, în aşa fel încât să scutim operatorii economici de două entităţi care să vină în control oarecum pe aceeaşi speţă. Controalele să se desfăşoare în comun”, a spus Anghel, la o conferinţă online organizată de COAL.
Operatorii economici care nu se supun legislației
Acesta a subliniat că în perioada stării de urgenţă au existat agenţi economici care s-au conformat, dar au existat şi agenţi economici care au înţeles să eludeze ordonanţele militare şi să încerce să facă profituri.
„Ori de câte ori au fost depistaţi aceştia, fie că a fost vorba de sesizări ale altor concurenţi, fie că a fost vorba de controalele noastre tematice, au fost în primă instanţă avertizaţi şi abia în a doua instanţă, în momentul în care au repetat abaterile constatate, au fost şi sancţionaţi. S-a ajuns şi la măsuri de suspendare temporară a unor pieţe sau unităţi de alimentaţie publică atunci când deficienţele constatate depăşeau un nivel mult prea grav. Există o categorie de operatori economici care nu se supun unei anumite legislaţii şi o încalcă în mod repetat. Pentru aceştia există o furcă caudină, care se numeşte controlul tuturor instituţiilor menţionate. Există sancţiuni care pot fi câteodată mult prea mici pentru dânşii. Am întâlnit situaţii în care au pus sănătatea sau viaţa consumatorilor în pericol şi faţă de acestea nu putem să avem niciun fel de îngăduinţă”, a explicat Paul Anghel.