Situația din Ucraina se agravează de la un moment la altul. Potrivit ultimelor informații transmise de către autoritățile de la Kiev, a fost emisă o avertizare de raid aerian.

Sursa citată le recomandă tuturor cetățenilor să se adăpostească și să caute adăposturi subterane, iar sirenele se aud în toată capitala Ucrainei.

”O amenințare aeriană a fost declarată la Kiev! Solicităm tuturor să urmeze urgent adăpostul de apărare civilă!”, se arată pe site-ul guvernamental al Ucrainei.

O reacție în acest sens a venit și de la primarul orașului care a anunțat că patru stații de metrou vor fi folosite ca adăposturi antiaeriene, având în vedere situația actuală.

Haosul a început deja și în România. Românii sunt evacuați din Ucraina în aceste momente, iar la ieșirile din orașe și la vămi sunt cozi kilometrice.

Și cetățenii Ucrainei fac tot posibilul să părăsească țara, chiar și pe jos, deplasându-se spre România. Prin punctul de frontieră de la Siret spre exemplu au început să treacă tot mai multe maşini.

Un român din Kiev a declarat pentru Antena 3 că oamenii fac tot posibilul să își scoată banii din bancomate și să poată pleca cât mai repede. Totodată, în contextul în care legea marțială a intrat deja în vigoare, magazinele s-au închis, rămânând deschise doar micile supermarketuri de lângă. ”Unii oameni încearcă să plece pe jos”, a spus Victor Pană, ataşat al Misiunii Uniunii Europene, la Antena 3.

Este haos la granițele României

Acesta a mai adăugat că la aproape 30 de kilometri de Kiev, trupele ruseşti sunt acolo cu tancuri, elicoptere şi infanterie, iar populația este în panică.

„Toată lumea a fost forţată să intre în case”, a mai spus Victor Pană.

Încă de săptămâna trecută, ministrul de interne, Lucian Bode anunța că planul de acțiune pentru gestionarea unui flux masiv de refugiați la granița de nord a României a fost finalizat și că aceste tabere ar trebui operaționalizate în timp scurt.

Totodată, oficialii ISU Botoșani au declarat în cursul zilei de astăzi pentru Hotnews că orașul este pregătit să primească valul de migranți.

„Suntem pregătiți de două săptămâni pentru a-i primi. În cel mult 12 ore de la primirea dispoziției oficiale putem monta corturile pentru sinistrați sau refugiați. Noi am mai utilizat și în trecut asemenea tabere, de când cu inundațiile care au lăsat pe drumuri o mulțime de oameni, așa că avem experiență în așa ceva.

Punctele în care au fost montate tabere sunt verificate periodic pentru a vedea dacă sunt re-utilizabile și în plus am identificat și noi spații în care să putem amplasa noi tabere, dacă va fi necesar, au spus pentru HotNews oficialii ISU Botoșani.