Ministerul Afacerilor Externe a atenţionat, sâmbătă, cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Italiană că în următoarea perioadă vor avea loc mai multe greve ale transportatorilor cât şi manifestaţii ale elevilor şi studenţilor.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al MAE, pe 7 noiembrie este programată o grevă de 24 de ore a lucrătorilor din transportul public local. „Va fi asigurat transportul în orele de vârf, precum şi serviciile considerate esenţiale. În aceeaşi zi este programată greva angajaţilor Societăţii de handling «Sea e Sea», care îşi desfăşoară activitatea în aeroporturile din Milano (Linate şi Malpensa)”, se arată în comunicatul de presă.
Totodată, în perioada 8-11 noiembrie este programată o grevă a lucrătorilor din staţiile de distribuţie a carburanţilor. Benzinăriile vor fi închise din data de 8 noiembrie 2011 începând cu ora 19.30, până în data de 11 noiembrie 2011, ora 7.00. De asemenea, staţiile de distribuţie a carburanţilor situate pe autostrăzi vor fi închise în perioada 8 noiembrie (ora 22.00) – 11 noiembrie (ora 06.00).
În data de 16 noiembrie 2011 (ora 21.00) este programată o grevă generală, de 24 de ore, a transportatorilor. Va fi afectat transportul aerian şi transportul feroviar. Transportul public local va asigura doar serviciile esenţiale.
MAE atenţionează asupra faptului că în data de 17 noiembrie, cu ocazia „Zilei internaţionale a studenţilor”, sunt programate manifestaţii ale elevilor şi studenţilor pe întreg teritoriul Italiei. În data de 26 noiembrie (ora 21.00) este programată o grevă de 24 de ore a angajaţilor din domeniul feroviar – Societăţile Trenitalia şi Trenord.
„Pentru a evita apariţia unor situaţii neplăcute pe parcursul deplasării în Republica Italiană, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se intereseze din timp asupra situaţiei de pe plan local, evitând zonele unde au loc mişcări de protest”, recomandă MAE.
Sursa: Agerpres