Alertă de cod galben în 22 de Județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis vineri o atenţionare de Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică, la miezul nopţii, în 12 bazine hidrografice și pe afluenții mici ai Dunării. În total, 22 de județe sunt expuse riscului de inundații.
„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, specialiştii I.N.H.G.A. au instituit Codul Galben, care intră în vigoare astăzi, de la ora 15:00 şi este valabil până sâmbătă, la ora 20:00”, au transmis reprezentanţii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Potrivit INHGA, viituri rapide pe râurile mici sunt mai probabile și intense pe unele cursuri din județele Vaslui și Galați.
De vineri, ora 15:00, până sâmbătă, ora 20:00, avertizarea Cod galben este valabilă pentru râurile din județele Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Hunedoara și Vâlcea. În intervalul duminică, ora 15:00, până duminică, ora 24:00, sunt sub alertă râurile din județele Harghita, Covasna, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Brașov, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Iași, Vaslui, Galați și Botoșani.
Prognoza pentru intervalul 4-5 octombrie
Potrivit prognozei de specialitate, în intervalul 4 octombrie, ora 15:00 – 5 octombrie, ora 20:00, există posibilitatea apariției unor scurgeri semnificative pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri ale debitelor și nivelurilor râurilor, cu posibilitatea depășirii Cotelor de atenție.
Aceste fenomene sunt așteptate pe râurile din bazinele hidrografice: Timiș (amonte S.H. Sadova), Bârzava (bazin superior), Caraș (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior), Nera (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, județul Caraș-Severin), Cerna (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, județele Gorj și Caraș-Severin), Dunărea (afluenți mici aferenți sectorului amonte S.H. Gruia, județele Caraș-Severin și Mehedinți), Jiu (amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu, până la confluența cu râul Gilort, județele Hunedoara și Gorj), Motru (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, județele Gorj și Mehedinți), Gilort (amonte S.H. Târgu Cărbunești și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Târgu Cărbunești, județul Gorj) și Olteț (bazin superior, județele Gorj și Vâlcea).
Prognoza pentru intervalul 5-6 octombrie
În plus, fenomene hidrologice similare sunt prognozate pentru perioada 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 00:00, pe următoarele râuri: Râul Negru (afluent al râului Olt, județele Harghita și Covasna), Argeș (bazin superior), Dâmbovița (bazin superior, județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița (amonte S.H. Târgoviște și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Târgoviște, până la amonte de S.H. Siliștea Snagovului, județele Dâmbovița, Prahova și Ilfov), Prahova (amonte S.H. Prahova și afluenții din aval, județele Prahova și Ialomița), Buzău (amonte de Acumularea Siriu și afluenții aferenți sectorului aval de Acumularea Siriu, până la amonte de S.H. Banița, județele Brașov, Covasna, Buzău și Prahova).
Atenționarea de Cod galben continuă cu râurile: Râmnicul Sărat (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, județele Vrancea și Buzău), Putna (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, județul Vrancea), Trotuș (amonte S.H. Ghimeș Făget și afluenții din aval, județele Harghita, Bacău, Neamț, Covasna și Vrancea), Bistrița (amonte S.H. Cârlibaba și afluenții din aval, județele Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Bârlad (amonte S.H. Negrești și afluenții aferenți sectorului aval, județele Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Galați și Vrancea), Siret (afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Lungoci, județul Galați), Jijia (bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, județele Botoșani și Iași) și Prut (afluenții din sectorul aval, până la confluența cu râul Jijia, județele Iași, Vaslui și Galați).