Administraţia Naţională de Meterologie (ANM) vine cu o atenţionare ce priveşte întreaga ţară.
Cod galben de vânt ce vizează întreaga Românie
România se află marţi, 18 mai, până la ora 23:00, sub o atenţionare de tip Cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi cantităţi însemnate de apă, indică avertizarea meteorologilor ANM.
Vântul va prezenta intensificări susţinute în majoritatea zonelor din ţară, cu viteze de peste 50 – 60 km/h. Local, se va ajunge şi până la 70 – 80 km/h, în special în Transilvania, Oltenia şi Muntenia.
Vântul va bate şi mai puternic la munte, în special în zona înaltă, acolo unde rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h, transmit specialiştii ANM.
Ploi însemnate cantitativ şi chiar precipitaţii mixte în zonele înalte de munte
În Munţii Apuseni, în zona Carpaţilor Orientali şi în nordul şi nord-vestul teritoriului (judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa, Mureş, Suceava, Botoşani şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita şi Neamţ) va ploua.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 litri/mp şi izolat 35 – 40 litri/mp.
În zonele înalte de la munte, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor înregistra precipitaţii mixte.
Cod portocaliu ce vizează 3 localităţi din Bihor
Tot marţi dimineaţă, ANM a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse. Avertizarea este valabilă până la ora 10:00 şi vizează trei localităţi din judeţul Bihor: Bunteşti, Curăţele şi Budureasa.
În aceste localităţi, astăzi până la ora 10:00, se vor semnala averse moderate care vor cumula 25 -30 de litri /mp. Meteorologii avertizează că în zonă s-au acumulat aproximativ 60 de litri/mp pe parcursul nopţii.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.