Un proiect de rezoluţie pentru prelungirea embargoului asupra armelor pentru Iran a fost introdus de către SUA în Consiliul de Securitate al ONU. Decizia a fost luată deoarece embargoul urmează să expire în scurt timp.
Dpa transmite că proiectul ar stipula extinderea embargoului pe termen nedefinit. SUA susţine că Iranul va deveni un „dealer necinstit de arme” în cazul ridicării restricţiilor, potrivit agerpres.ro
Convocarea votului
Rusia şi China şi-au manifestat opoziţia faţă de iniţiativa SUA. Potrivit unor diplomaţi, aceasta nu va avea succes. Trebuie menționat că Rusia și China deţin drept de veto în Consiliul de Securitate.
După convocarea votului, membrii Consiliului au la dispoziţie 24 de ore pentru a-şi trimite răspunsul, în conformitate cu prevederile activităţii de la distanţă.
Dacă rezoluţia este respinsă, Washingtonul a ameninţat cu declanşarea mecanismului de „snapback” din acordul nuclear de la Viena încheiat în 2015 între principalele puteri şi Iran, mecanism care le permite participanţilor să invoce nerespectarea clauzelor de către o altă parte semnatară pentru reintroducerea tuturor sancţiunilor.
Acordul din 2015, menit să împiedice Iranul să dezvolte arme nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor economice, este deja în pericol, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea SUA din el şi a reinstituit sancţiuni. Declanşarea mecanismului sus-amintit poate însemna „decesul” acordului, notează dpa.
Criticii iniţiativei SUA afirmă că Washingtonul nu are dreptul să activeze acest mecanism tocmai pentru s-a retras.
Teheranul, la rândul său, a început să renunţe la unele angajamente cheie ale acordului încheiat cu Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi SUA.