Avioane de luptă ale forțelor aeriene israeliene au ajuns la baza aeriană Nörvenich din districtul Düren, în Renania de Nord-Westfalia. Piloții și echipajul de la sol urmează să realizeze, în zilele următoare, misiuni împreună cu forțele armate germane, Bundeswehr. Primele trei avioane de vânătoare F-16 au fost escortate la sosire de către două aeronave Eurofighters de la escadronul 31 al forțelor aeriene, „Boelcke”, potrivit sueddeutsche.de
Israelienii au dat curs unei invitații lansate de inspectorul forțelor aeriene germane, general-locotenent Ingo Gerhartz.
Craniul cu aripi
Craniul cu aripi este logoul care indică faptul că aeronava aparține escadronului israelian „101 Squadron”, cunoscut și sub numele de „Primul escadron de luptă”, existând încă din 1948.
Privitorii au urmărit de la marginea bazei aeriene sosirea avioanelor de luptă israeliene.
„După Holocaust, o crimă împotriva umanității, faptul că zburăm pentru prima dată în istorie alături de forțele aeriene israeliene este un semn emoționant al prieteniei noastre de astăzi. Cel mai întunecat capitol din istoria Germaniei ne reamintește de misiunea noastră din prezent, aceea de a combate antisemitismul cu deplină consecvență”, a declarat Ingo Gerhartz.
Un avion israelian de transport, C-130K Hercules, la bordul căruia se aflau ofițeri de rang înalt al forțelor aeriene israeliene, a aterizat înaintea avioanelor de luptă F-16. În 2017, avioane de luptă ale Bundeswehr, mai exact șase Eurofighters, se aflau pentru prima dată în misiune în Israel. Avioane de luptă germane au luat parte și la exercițiile militare desfășurate în deșertul Negev, în 2019.
Marți, 18 august 2020, o formație germano-israeliană va zbura peste baza aeriană din orașul bavarez Fürstenfeldbruck pentru a comemora atacul din timpul Jocurilor Olimpice de la München, din 1972.
Zborul de întoarcere va survola periferia orașului Dachau. După aceasta, delegația germano-israeliană va depune o coroană de flori la monumentul lagărului de concentrare din Dachau, comemorând victimele Holocaustului și tirania național-socialistă.