Armata americană a anunțat astăzi că a efectuat un zbor extraordinar deasupra Ucrainei, în cadrul Tratatului internațional „Cer deschis”. Statele Unite își reafirmă astfel angajamentul față de Ucraina după incidentul naval cu Rusia de acum 12 zile din strâmtoarea Kerci, în Marea Azov. Situația tensionată din regiune a fost discutată și la reuniunea OSCE, unde ministrul rus de Externe a calificat acțiunile Ucrainei în Marea Azov drept provocări.

În regiunile considerate cele mai vulnerabile din Ucraina a fost decretată, pe 25 noiembrie, legea marțială pentru o lună. S-au scurs 12 zile de atunci și, în orașul port Mariupol situat la Marea Azov nimeni nu pare să fie afectat, deocamdată. De când a început războiul în estul Ucrainei, localnicii spun că au trecut prin momente mai grele.

Alexander Petrovici, pensionar: „De atâţia ani trăim ca şi când ar fi legea marţială. Oamenii trăiesc, îşi văd de treburi, se duc la muncă. Sigur că e rău. Cât o mai dura situaţia asta?”

Ruslan Pustovoit, veteran de război: „În apele noastre teritoriale Rusia s-a comportat neadecvat, a folosit arme, a rănit oameni. E o evoluţie tristă. Noi suntem pregătiţi să oprim agresorul.”

Marinarii de pe cele doua nave se află în arest la Moscova. Astăzi, la reuniunea OSCE din Italia, șefa diplomației europene a cerut autorităților ruse eliberarea lor.

SURSA:  stiri.tvr.ro