Parlamentul va trebui să decidă dacă România va cheltui 1,3 miliarde dolari pentru a achiziţiona cele 26 de  avioane F16, iniţiativa Ministerului Apărării Naţionale fiind aprobată de CSAT.

Decizia achiziţionării de către Armata Română a avioanelor F16 va aparţine Parlamentului, a declarat Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale.

“Achiziţionarea acestor avioane a fost recomandată de specialiştii din cadrul Forţelor Aeriene, cei care vor utiliza aceste avioane. Eu am încredere în recomandarea lor, dar decizia finală va fi luată de către Parlament. Este vorba despre o decizie strategică pe care o va lua poporul român prin intermediul Parlamentului”, a spus Oprea.

Primii care trebuie să se pronunţe sunt parlamentarii din comisiile de apărare
 
Ministrul a precizat că a supus discuţiei Consiliului Suprem de Apărăre a Ţării propunerea de achiziţionare a avioanelor F 16, iar propunerea va ajunge pe masa Comisiilor de apărăre din cele două Camere ale Parlamentului care vor decide asupra acestei probleme, după care vor înainta propunerea plenului Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Potrivit lui Oprea, un argument pentru achiziţionarea acestor avioane se referă în special la faptul că în zona Mării Negre toate armatele ţărilor membre NATO folosesc acest tip de avion şi peste 25 de armate au în dotare avioane F 16 care au fost testate cu succes în lupte.

Totodată, Oprea a menţionat că Ministerul Apărării se va implica şi în supravieţuirea industriei de apărare a României, iar Armata Română va trebui să reprezinte cel mai bun client al industriei de apărare, prin cumpărarea de muniţie şi armament produse în ţară.

Primele avioane ar putea ajunge în România în 2013

CSAT a aprobat, săptămâna trecută, propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F16 în uz, documentul urmând să fie trimis Parlamentului spre dezbatere şi decizie.

În cadrul şedinţei CSAT, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a prezentat o informare cu privire la Programul Avion Multirol al Forţelor Aeriene.

MApN informa că achiziţionarea avioanelor F-16 aprobată de CSAT va costa aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013, o etapă strategică ulterioară fiind achiziţionarea a încă 24 de aeronave de acest tip noi.

Cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate şi complet echipate, iar pachetul cuprinde asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative.