Nu intotdeauna zborul pe care l-ai rezervat reuseste sa respecte si programul de pe bilet.
Deseori ne trezim pusi in situatia de intarziere zbor in care stam ore intregi prin aeroport ca mai apoi sa pierdem alte zboruri ori sa anulam cu totul orice fel de program cu care am plecat de acasa. Unele site-uri de specialitate precum airclaim.com vin in ajutorul calatorilor cu oportunitatea obtinerii unei compensatii sub forma de despagubire zbor intarziat.
Pentru a intelege mai bine de unde rezulta un asemenea drept trebuie sa privim mai intai catre regulamentul Uniunii Europene. Aceasta a formulat o legislatie care vine in ajutorul pasagerilor si care desi a fost emisa in 2004 ramane chiar si in ziua de azi necunoscuta pentru majoritatea clientilor companiilor aeriene.
Afla astfel ca daca ai suferit de pe urma unei situatii de intarziere ori alt neajuns esti indreptati sa primest o compensatie.
Aceasta suma variaza intre 250 EUR si 600 EUR si poate fi revendicata de orice pasager indiferent de nationalitate sau varsta.
Insa intarzierea nu este singura conditie pentru care vei primi o astfel de compensatie. Putem vorbi aici si de situatia anularii unui zbor, de refuz la imbarcare datorita ocuparii tuturor locurilor sau de afectarea altor zboruri ca urmare a efectelor cauzate de un zbor cu probleme.
Un alt factor care influenteaza eligibilitatea unei cereri de compensare este cel al duratei de asteptare ori intarziere. Pentru ca un pasager sa poata incasa sumele enumerate de mai sus acesta trebuie sa intarzie la destinatie minim 3 ore.
Mai departe valoarea sumei totale se calculeaza pe distanta tutror zborurilor de pe rezervare, incepand cu primul aeroport de plecare si pana la cel ce constituie aeroportul destinatiei final. Drept urmare daca aceasta distanta este una de pana in 1500 de Km atunci poti primi 250 EUR. La o distanta cuprinsa intre 1500 si 3500 de Km vorbim de 400 de Eur. Iar pentru mai mult de 3500 Km trebuie sa te astepti la nu mai putin de 600 de EUR.
Exista insa si o exceptie de la regula si asta doar in cazul zborurilor care sunt afectate de circumstante extraordinare. Un exemplu relevant ar fi cel in cazul unei furtuni deosebit de puternice sau al imbolnavirii unuia dintre pasageri.
Indiferent de planurile tale daca ai fost afectat de un asemenea neajuns iata ca exista si avantaje care daca nu pot constitui un motiv de bucurie cel putin te vor ajuta sa recuperezi o parte din cheltuielile suportate.