La bordul avioanelor TAROM care vor efectua curse între România şi Statele Unite vor urca ofiţeri înarmaţi ai Serviciului Român de Informaţii.
După ce luni a fost încheiat un memorandum între SRI şi Federal Air Marshals, s-a stabilit ca ofiţeri de securitate ai SRI să urce înarmaţi la bordul avioanelor TAROM care vor efectua curse între România şi Statele Unite, pentru a preveni şi interveni în cazul unor atacuri teroriste.
“Prin dislocarea acestor ofiţeri de securitate de către autorităţile americane şi cele române putem preveni şi contracara într-un mod adecvat riscul unor atentate teroriste, a unor incidente de amploare la bordul avioanelor şi putem diminua vulnerabilităţile de securitate pentru aeronavele aviaţiei civile aflate în zbor”, a declarat directorul SRI, George Maior.
Ofiţerii sunt special pregătiţi pentru astfel de misiuni
Ofiţerii de securitate înarmaţi vor fi selectaţi din personalul propriu al Serviciului. În acest context, în cadrul Brigăzii Antiteroriste, este în curs de constituire un detaşament special format din personal înalt calificat, care va dispune de încadrarea şi dotările necesare îndeplinirii misiunilor ofiţerilor de securitate pentru avioanele civile.
“Ofiţerii SRI care vor fi selectaţi sunt special pregătiţi pentru acest domeniu. Acest proces a început în cadrul Serviciului, din punct de vedere al pregătirii există anumite chestiuni speciale, pe care le avem în vedere, legate de finalitatea acestui demers: în primul rând prevenirea unor incidente la bord şi în al doilea rând posibilitatea că dacă asemenea incidente se petrec, aceşti ofiţeri să poată asigura intervenţia contrateroristă. Ofiţerii se antrenează în România, pe baza unor programe speciale, agreate şi cu partenerii noştri”, a precizat George Maior.
Până acum nu au existat astfel de ofiţeri la bordul aeronavelor
În prezent, pe cursele TAROM nu exista astfel de personal calificat în intervenţii antiteroriste, a spus Maior.
“În primul rând, nu există ofiţeri de securitate ai TAROM, este o noţiune pe care nu o regăsesc. Nu existau ofiţeri de securitate la bordul aeronavelor. Acest program special este dedicat reînfiinţării acestei instituţii, pentru a asigura securitatea zborurilor, el derivă din evoluţia fenomenului terorist în plan internaţional şi necesitatea ca să luăm toate măsurile preventive pentru a putea contracara acest fenomen.
Această chestiune a fost decisă şi în cadrul UE şi este decisă astăzi prin această înţelegere şi în relaţia bilaterală cu SUA”, a afirmat directorul SRI, care a adăugat că pasagerii nu trebuie să se teamă că aceşti ofiţeri vor fi înarmaţi, pentru că toate procedurile şi standardele sunt create pentru a asigura securitate „deplină şi nu să pericliteze într-un fel sau altul zborurile aeronavelor”.
Se aşteaptă reluarea curselor directe România-Statele Unite
Directorul SRI a menţionat că activitatea ofieţerilor SRI depinde de reluarea curselor directe ale TAROM către Statele Unite.
“Cum nu există în acest moment o cursă directă TAROM Bucureşti-SUA, noi vom avea ofiţeri dislocaţi în momentul în care acea cursă se va relua şi sperăm că se va relua către sfârşitul anului acesta sau anul viitor. Noi vom asigura ofiţeri doar pentru zboruri TAROM.
Pentru zboruri americane ale diverselor comanii, care vor desfăşura pe rutele SUA-România, în cadrul acelor zb oruri, e vorba de ofiţeri de securitate americani”, a mai spus George Maior.