Codul Silvic, un pas important spre protecția pădurilor României
Ministerul Mediului a anunțat că proiectul de lege privind Codul Silvic a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților.
„Codul Silvic a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, în urma dezbaterilor finale care au avut loc ieri după-amiază şi astăzi, în Parlamentul României”, a anunţat ministerul.
Proiectul va fi analizat în continuare de Comisia pentru agricultură și Comisia juridică, înainte de a ajunge la vot în plenul Camerei Deputaților. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat importanța acestui demers pentru a transmite un mesaj ferm de susținere a protejării fondului forestier național.
„Este important să dăm un semnal românilor că ne pasă de pădurile României şi că dorim în continuare să protejăm fondul forestier naţional. Mă bucur să constat că în forma aprobată cu unanimitate în cadrul Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic au fost preluate toate propunerile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, au fost preluate mare parte din propunerile colegilor şi din propunerile societăţii civile.
Cred că avem în acest moment un proiect de Cod Silvic echilibrat, ţinând cont şi de nevoile industriei, ţinând cont de nevoile proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate”, a precizat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.
Modificări susținute de ministrul Fechet
Printre principalele modificări aduse de noul Cod Silvic se numără asigurarea accesului liber în păduri, măsuri mai stricte împotriva transportului ilegal de lemn și reglementarea conflictelor de interese din sectorul silvic.
- Acces liber în păduri – Noul Cod Silvic prevede accesul liber al cetățenilor în orice pădure, fie pe jos, fie cu bicicleta. Ministrul Fechet a evidențiat beneficiile acestui acces asupra sănătății și stării de bine, menționând și necesitatea implementării unor „centuri verzi” în jurul marilor orașe pentru a facilita accesul populației la natură.
- Confiscarea mijloacelor de transport pentru lemn furat – Codul Silvic va permite confiscarea camioanelor și dubițelor folosite pentru transportul ilegal de lemn. Pragul legal pentru confiscare va fi redus de la 10 metri cubi la 5 metri cubi, măsură care vizează să descurajeze furtul de lemn, una dintre problemele persistente din sector.
- Reglementarea conflictului de interese – Angajații din sectorul silvic nu vor putea să desfășoare activități comerciale care implică exploatarea lemnului în cadrul propriilor afaceri sau pentru rudele lor, eliminând astfel posibilitatea unor conflicte de interese care pot afecta integritatea gestionării resurselor forestiere.
- Interzicerea tăierilor la ras în ariile protejate – Tăierile la ras vor fi interzise în toate ariile naturale protejate, o măsură menită să protejeze biodiversitatea și să prevină degradarea ecosistemelor sensibile.
- Intervenția statului în cazul pădurilor abandonate – Statul va avea responsabilitatea să intervină pentru gestionarea pădurilor care nu au un proprietar clar. În prezent, aproximativ 5.000 de hectare de pădure se află într-o astfel de situație, iar prin această măsură se dorește protejarea lor de activități ilegale și degradare.
Proiectul, realizat cu sprijin academic și din partea societății civile
Codul Silvic a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu participarea unor cadre universitare de la Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și a specialiștilor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.
Potrivit ministrului Fechet, proiectul de lege a preluat atât propunerile Ministerului Mediului, cât și sugestiile din partea societății civile, creând astfel un cadru legislativ echilibrat care să răspundă nevoilor industriei și să protejeze pădurile României.