Marius Coltuc, avocat cunoscut mai ales pentru procesele împotriva băncilor, a fost reținut, vineri seara, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism fiind acuzat că a vrut să obţină ilegal date pentru un suspect acuzat de hacking.
Avocatul a fost reținut azi noapte, iar astăzi se va prezenta în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit procurorilor anti-mafia, avocatul ar fi încercat să obțină informații dintr-un dosar aflat în instrumentarea DIICOT, informații care erau destinate unui suspect care ar fi încercat să spargă mai multe site-uri și baze de date. Înțelegerea cu suspectul ar fi avut loc în perioada aprilie, mai anul acesta.
„În cauză exista suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie-mai 2017, inculpatul Olteanu Mihai Adrian împreună cu o altă persoană interesată, care la aceea dată aveau cunoştinţă de arestarea unui inculpat cercetat de către DIICOT şi probabilitatea ca acesta să declare ceva şi cu privire la alte persoane implicate în activitatea infracţională, printre aceştia fiind şi persoana interesată, l-au contactat pe inculpatul Coltuc Marius Vicenţiu – avocat în cadrul Baroului București solicitându-i acestuia să încerce să vorbească cu inculpatul arestat şi să se intereseze la acesta şi la instanţă de stadiul şi obiectul dosarului în care acesta era cercetat,respectiv persoanele vizate, inclusiv existenţa sau nu a unor declaraţii cu privire la persoana interesată”, se arată în comunicatul remis de DIICOT.
Conform sursei citate, din actele de cercetare penală efectuate în cauză, a rezultat că inculpatul Coltuc Marius Vicențiu a efectuat cele solicitate, procedând la falsificarea prin contrafacerea scrierii, subscrierii şi atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contract de asistenţă juridică, act adiţional la acesta, precum şi două împuterniciri avocaţiale aferente, prin care a arătat în mod nereal calitatea de avocat ales în cauza instrumentată de către DIICOT, obținând și furnizând date și informații persoanei interesate.
„În cursul zilei de astăzi inculpaţii urmează să fie prezentaţi Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicat.