Luminița Popescu, avocata băiatului de 19 ani care a ucis doi tineri într-un accident rutier în stațiunea 2 mai, a spus că acesta a recunoscut că a consumat droguri, însă el nu este consumator. Potrivit acesteia, tânărul ar fi primit drogurile la o petrecere din Vama Veche.
A recunoscut că a consumat droguri
Duminică, pe data de 20 august, aceasta a declarat în fața jurnaliștilor că băiatul nu este fiu de beizadea, cum s-a speculat până acum. Părinții lui sunt oameni simpli, normali, a subliniat Luminița Popescu.
„A realizat ulterior ce a făcut. Îi pare rău. Nu este nici tipul de persoană care s-a vehiculat în zona online, tot ceea ce s-a scris şi s-a spus au fost informaţii de pe anumite imagini. Nu este fiu de beizadea, aşa cum s-a precizat. Părinţii nu sunt oameni cu bani care nu au ce face eu ei şi îi dau copilului să se drogheze, sub nicio formă. Sunt nişte oameni simpli, normali. (…) A recunoscut că a consumat droguri. Urmează să vedem acum persoana care i-a dat. Este o poveste mult mai lungă, mult mai gravă, din punctul meu de vedere şi urmează a se descoperi ce s-a întâmplat”, a declarat ea.
Întrebată dacă a fost prima oară când clientul său a consumat droguri, avocata a spus: „Da, din câte am înţeles, nu este consumator. Le-a primit în Vama Veche”.
Începe să realizeze gravitatea faptelor sale
Luminița Popescu a spus, de asemenea, că tatăl tânărului nu era cu el în Vama Veche. Acesta venise singur acolo, la o petrecere, nefiind cazat în zona respectivă. Întrebată dacă își amintește ce a făcut, a răspuns că băiatul de 19 ani abia acum realizează gravitatea faptelor sale și îi pare rău.
„Deocamdată, s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie. Urmează ca pe parcurs să dea o declaraţie. (…) Starea lui de spirit este una proastă. A realizat ce a făcut, îi pare rău, plânge într-una. A fost o greşeală, îi pare foarte rău şi urmează să tragă consecinţele. (…) Părinţii sunt distruşi. Ce poţi să spui ca părinte în situaţia de faţă? (…) Tatăl ştia că merge în Vama Veche, mama nu ştia. Problema este că ce am vrut să clarific că ceea ce s-a spus şi s-a scris nu este real. Şi corect atât pentru părţile vătămate, cât şi pentru el ca inculpat ar fi ca aceste informaţii să fie cât de cât apropiate de realitate”, a declarat ea.
Potrivit avocatei, mașina implicată în accident aparține tatălui tânărului.
„Am spus că sunt oameni simpli, oameni care nu au crescut un copil răsfăţat căruia i-au dat bani pentru droguri. Tatăl lui are două maşini, maşina pe care aţi văzut-o în fotografiile de pe Facebook este maşina tatălui. Maşina pe care o conducea este tot a tatălui. El nu are nimic pe numele lui. Doar ce a terminat liceul, se pregătea să intre la facultate”, a spus aceasta.
Familia tânărului este dispusă să îi ajute pe cei răniți în accident
Luminița Popescu a mai spus că familia tânărului şi-a manifestat disponibilitatea de a-i ajuta pe cei care au fost răniţi în accidentul rutier.
„Va suporta rigorile legii. Nu este uşor să ai pe conştiinţă doi copii morţi. Din partea părinţilor există această deschidere de a ajuta aceşti copii care sunt în spital şi bineînţeles de a lua legătura cu familiile celorlalţi”, a spus aceasta.