Aurel Moldovan, avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, a declarat că DIICOT, instituţie proaspăt rămasă fără un şef, nu anchetează un posibil trafic de persoane în cazul dispariției fetelor din Caracal și că se vrea închiderea dosarului pentru omor.

“Cu mai mult timp în urmă, începând din data de 11.09. am depus niște cereri care ulterior au fost refuzate printr-o ordonanță care mi-a fost adusă la cunoștință abia ieri (marți – n.red.) și astăzi am venit doar să studiez în continuare numărul de dosare rămase în urmă pentru mine.

Concluzia finală este că nu se dorește să continue pe mai departe acest dosar privind investigarea traficului de persoane și cred că se dorește să încheie acest dosar doar pe infracțiunea de omor”, a declarat avocatul.

“Din punctul organului de urmărire penală, cred că s-au epuizat toate investigaţiile, avem două rapoarte efectuate de INML, urmează şi cel al Luizei şi din punctul asta de vedere se va constata că fetele sunt decedate şi atunci îl va înainta spre justă soluţionare către Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunea de omor calificat şi atunci se va începe cercetarea prealabilă”, a mai precizat Aurel Moldovan pentru Antena 3.