Flavia Teodosiu este una dintre puținele „doamne de fier“ ale avocaturii românești și singura reprezentantă feminină în Consiliul Baroului București.
Flavia Teodosiu este cea de-a treia generație de Teodosiu care pledează cu succes pentru reputația profesiei de avocat, călcând apăsat pe urmele părinților și ale bunicului ei.
Capital: – Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?
Falvia Teodosiu: – În anul care a trecut, din păcate am asistat cu toţii la „condiţionarea” trecerii timpului. Ştiţi, viaţa este ca o clepsidră. Din momentul în care te naşti începe să curgă. Paradoxul este că nu o poţi întoarce. Iar timpul trece, se scurge. Important este ce faci în tot acest….timp. Ei bine, cam aşa a fost cu omenirea anul trecut. Timpul s-a scurs, a trecut, iar noi am făcut, fiecare, cât şi ce a putut.
Anul trecut pentru mine a fost unul anevoios, un an în care am înţeles că viaţa se poate întoarce cu cheia, într-un moment, şi că tot ceea ce am crezut noi că va rămâne în anumiţi parametrii neschimbat, s-a schimbat într-o singură zi.
Pentru anul acesta am avut şi am în continuare câteva proiecte legate de oameni, ca întotdeauna. Oameni pe care îi apăr şi care sper să îşi găsească în justiţie rezolvarea corectă a problemelor lor.
O viață pentru oameni
C: – Care au fost cele mai mari provocări pe le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat?
F.T: – De-a lungul carierei am avut multe provocări profesionale care, din când în când, s-au împletit cu cele personale. Atunci a fost cel mai greu. Când am fost nevoită să plâng acasă, iar în lume să fiu luptătoare, căci oamenii aveau încredere că mă voi lupta până la capăt pentru ei. Îmi amintesc că era în perioada în care eu însămi aveam o problemă personală. Un banal divorţ care însă, s-a transformat într-o luptă surdă, mută, inutilă. Ei bine, în exact acea perioadă am avut cele mai multe cauze cu divorţuri, partaje, minori taraţi dintr-o parte în alta. Cred că cea mai mare realizare a mea a fost să reuşesc să mă detaşez şi fac tot ceea ce mi-a stat în putinţă să stopez ura şi dorinţa de distrugere reciprocă dintre clienţii mei. Să îi împac. Am reuşit în proporţie de 95%. Restul de 5 îmi aparţinea mie….
Imaginaţi-vă că mă străduiam să împac clienţii, să le dau sfaturi pe care mi le dădeam şi mie, la ei reuşeam, la mine nu. A fost frustrant. Norocul meu a fost ca după ceva timp am apelat la un bun prieten avocat, pe care l-am rugat să mă „asiste”. A fost cea mai bună soluţie. Sigur, după ani buni, am reuşit şi pentru mine acea rezolvare „amiabilă” dar, credeţi-mă m-a costat enorm. Nu material, ci sufelteste, mental. Şi atunci m-am jurat că voi continua să fac lucrurile astfel încât să ajut oamenii care ajung în astfel de situaţii să iasă cât mai repede şi mai uşor. Mulţi avocaţi greşesc pentru că nu încearcă în atare situaţii să caute soluţii amiabile, de rezolvare nonbeligeranta a problemelor. Dau cu biciul şi spun: instanţă. Greşit. Sunt situaţii în care oamenii sunt problema şi percepţia lor despre propriile probleme. Un avocat este bun atunci când este şi puţin psiholog şi puţin diplomat.
Cu totul alta este situaţia când aperi oameni acuzaţi de diverse fapte, precum săvârşirea unor infracţiuni, de care, tu, ca avocat, îţi dai seama din primul moment că nu le-au săvârşit. Că totul este doar o poveste urâtă. Atunci este şi mai greu, căci dacă urmează şi detenţia, puşcăria, ai pe umeri soarta omului care este închis şi distrus, precum şi familia acestuia. Ceea ce este important este să nu uităm niciodată, ca avocaţi, că apărăm drepturile şi libertăţile oamenilor.
Realizări, provocări…
C: – Care este rețeta succesului pentru compania din care faceți parte?
F.T: – Reţeta succesului este devotamentul profesional, pasiunea pentru ceea ce faci, iubirea de oameni. Şi aici mă refer atât la cei pe care îi aperi, cât şi la oamenii cu care lucrezi.
C: – Cum arată programul dumneavoastră zilnic?
F.T: – Îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot să îmi stabilesc singura programul, cu excepţia termenelor care se desfăşoară în instanţele de judecată. O zi din viaţa mea arată cam aşa: de regulă, mă trezesc dis de dimineaţă, pentru că îmi place liniştea de dimineaţă. Dacă nu trebuie să fiu în instanţă, sunt la birou, cam pe la ora 9 şi încep ziua de muncă cu o cafea bună, cu o mică discuţie cu colegii şi mai ajung acasă când….da Domnul. Cu toate acestea, pentru că profesia noastră este o profesie liberă şi independentă, dacă alte obligaţii nu mă cheamă, pot să decid când vin la birou şi cât stau.
C: – Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioadă? (atât profesionale, dar și personale)
F.T: – Cea mai mare realizare profesională a fost obţinerea unei sentinţe penale favorabile pentru un client care a fost liberat condiţionat, având în vedere că îndeplinea toate condiţiile legale pentru a i se admite o asemnea cerere, aspect care s-a întâmplat după o lungă lupta prin instanţele de judecată şi după o multitudine de procese câştigate. Personal, atâta timp cât sunt sănătoasă şi aptă de muncă, este o mare realizare zilnică.
C: – Care sunt cele mai importante provocări pe care le-a adus criza medicală în activitatea dumneavoastră și cum v-ați adaptat activitatea?
F.T: – Cea mă mai mare provocare a fost schimbarea modalităţii de reprezentare şi asistare în instanţele de judecată a clienţilor. Eu sunt o fire combativă, iar locul unde mă simt cel mai bine ca avocat este la bară. Trecerea la videoconferinţe şi transferul de la „luptă” fizică în faţa judecătorului, la surogatul videoconferinţei m-a afectat şi nu îmi place. Deloc. Dar, m-am adaptat. Eu apreciez că pledoaria, discuţiile etc. sunt mult mai eficiente atunci când interacţionezi cu toate părţile în mod direct, nu prin intermediul unei tablete sau al unui monitor. Dar, societatea se schimbă, se transformă, nu ştiu dacă în sens pozitiv sau nu, iar noi suntem obligaţi să ne adaptăm.
Muzică și avocatură
C: – Aveți hobbyuri care ar putea fi evidențiate?
F.T: – Da. Desigur. Muzica. Eu cânt, vocal, oricând am posibilitatea şi cel mai mult îmi place să cânt împreună cu fratele meu, Flavius Teodosiu şi cu nepoata mea Linda. Trebuie să vă mărturisesc că fac parte dintr-o familie de avocaţi şi muzicieni în acelaşi timp. Eu sunt a treia generaţie de avocaţi în familie, părinţii şi bunicul meu fiind tot avocaţi dar, în acelaşi timp, şi muzicieni. Bunicul şi tatăl meu cântau la vioară, iar tatăl meu, la rândul său, a avut chiar şi o orchestră cunoscută în anii 1950-1960, orchestra Puiu Teodosiu, el cântând însă şi la pian, la soxofon, chitara. Tatăl meu a fost un om multitalentat, a fost un avocat de succes, Prodecanul Baroului Bucureşti din anul 1970-1980, şi apoi Decanul Baroului Bucureşti până în anul 1989 când, din păcate, a dispărut dintre noi.
C: – Care credeți că este rețeta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?
F.T: – Primul element: demnitatea. Personală şi profesională. Iubirea de aproapele tău. Perseverenţa. Permanenta autocunoaştere şi depăşire. Atât personală, cât şi profesională. În profesia de avocat nu încetezi niciodată să înveţi. Cine crede că a ajuns avocat şi nu mai învaţa, greşeşte fundamental. Un avocat bun învaţa zilnic. Din toate domeniile, să ştiţi. Pentru mine este foarte important ca atunci când am un client nou să pot învăţa ceva de la el. Din experienţa personală a acestuia, dar şi din cea profesională. De la toţi oamenii ai ceva de învăţat. Acest lucru l-am văzut la tatăl meu, care aşa m-a şi educat profesional, să zic, căci eu mi-am început desăvârşirea profesională cam pe la 14 ani, când verile mergeam cu el în instanţă, atunci când se putea. De la el am învăţat acest mare secret: respecta şi ajuta oamenii şi, nu uita, de la fiecare ai ceva de învăţat.
C: – Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?
F.T: – Pozitivă, sinceră, pasională, devotată, şi un pic autoritară.
C: – Ne puteți indica un dicton care să vă definească?
F.T: – Alege în viaţa să faci ceea ce îţi place şi, dacă nu poţi tot timpul, învaţa să îţi placă ceea ce faci. Iubeşte-l pe Dumnezeu în fiece secundă, iubeşte oamenii şi, foarte important, iubeşte-te pe tine. Fără iubire, nimic nu e!