Biroul de avocatură Piperea şi Asociaţii va depune, în octombrie, la Tribunalul Bucureşti, prima acţiune împotriva unor bănci comerciale 'din top 3', pentru clauze abuzive în contractele de creditare în franci elveţieni, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.
‘Estimez că acţiunea va fi depusă în octombrie, la Tribunalul Bucureşti, iar termenul ar trebui să fie undeva în ianuarie sau februarie 2014. Am făcut doar o estimare în legătură cu o singură bancă. Estimarea ducea către 1,4 – 1,5 miliarde de euro, prejudiciu cauzat clienţilor, din aplicarea clauzelor abuzive. Acţiunile pe care le-am făcut sunt toate împotriva unor bănci din top trei’, a precizat Piperea.
Avocatul Piperea a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, o informaţie potrivit căreia, pe 10 iulie, a dat startul ‘constituirii alianţei procesuale care va da în judecată mai multe bănci, inclusiv BNR, pentru evacuarea din contracte a clauzelor abuzive şi repararea prejudiciului cauzat de aplicarea acestor clauze’.
‘Vom ataca inclusiv denominarea în franci elveţieni (CHF) a plăţilor, lucru care a dus la dublarea ratelor în anii 2009-2013, când CHF a ‘sărit’ de la 1,7-2,2 lei la 3,7 lei. De data asta vom ţinti efecte erga omnes (fară excepţie n.r.), generice. Oricine vrea, poate să participe. Este un proces class action de tip call-in, adica voluntar (cel pe care îl recomandă proiectul directivei privind recursul colectiv în domeniul recuperării prejudiciilor cauzate consumatorilor)’, arată postarea.
‘Faptul că cele două articole din Legea 193/2000 (care autorizau expres un tip de class action care implica fie autoritatea, fie o asociaţie de protecţie a consumatorilor) au fost amânate nu are nicio importanţă. Legea română, în special art. 37 din Codul de procedură civilă şi art. 6 din Legea nr.193/2000, precum şi jurisprudenţa recentă a ICCJ în acest domeniu, permit acest gen de procese. Pe de altă parte, întrucât legiuitorul român a refuzat să pună în aplicare art. 7 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive şi întreaga Directivă 22/2009 privind acţiunile în încetare a practicilor abuzive, înseamnă că aceste două directive devin direct aplicabile în dreptul intern. Or, aceste directive nu doar că recomandă, ci chiar fac obligatorii procesele colective, pe motive de eficienţă’, precizează Gheorghe Piperea.
Acesta a adăugat că: ‘vom da în judecată şi BNR, întrucât, conform unor hotărâri ale Tribunalului Bucureşti obţinute de noi în procesele colective din anii 2010-2013, nu doar băncile comerciale sunt culpabile pentru inserarea în contract şi utilizarea de clauze abuzive, ci şi BNR, care a autorizat prealabil aceste produse bancare împănate cu clauze abuzive. AGERPRES