Scenariu de coșmar pentru români, în perioada următoare. Urmează o iarnă extrem de dificilă din punct de vedere financiar pentru oamenii de rând, în special din cauza prețurilor la energie și căldură. Specialiștii prevăd un scenariu de coșmar pentru milioane de români.
Furnizorii ar putea să dea faliment din cauza banilor puțini pe care-i primesc de la Guvern.
Avocatul Gheorghe Piperea a susținut că oamenii ar putea ajunge să fie debranșați cu forța chiar înainte de iarnă.
Piperea avertizează: Dacă intră toți în faliment suntem mâncați, în black out
„Aici e un fel de șantaj nu numai pentru consumator și pentru stat, statul are de plătit 32 de miliarde de lei, băncile nu le mai dau, sunt în prag de faliment asta e categoric dacă intră toți în faliment suntem mâncați, în black out”, a explicat avocatul Gheorghe Piperea.
Celebrul avocat a mai susținut, de altfel, în urmă cu o săptămână, că de creșterea explozivă a prețurilor la curent și gaze sunt vinovate companiile din energie. El a explicat că regulile privind cererea și oferta nu par să se aplice în acest caz și a arătat cu degetul înspre companiile din energie, care fac profituri exorbitante în această perioadă.
Ȋnsă aceste profituri nu vor dura mult, pentru că se anunță falimentul pentru multe companii mici și mari, iar în acel moment giganții din energie nu vor mai avea de pe urma cui să încaseze sume uriașe de bani, a spus atunci Piperea.
Creștere explozivă a prețului la energie încalcă orice logică elementară în teoria economică
El a spus că această creștere explozivă a prețului la energie încalcă orice logică elementară în teoria economică.
„Știm că atunci când cererea e mare, prețurile cresc. Când e cererea e mică, e invers. Oamenii au început să reducă consumul, întreprinderile mici și mijlocii, dar și cele mari au început să oprească consumul, deci e ofertă mare și cerere mică, ceea ce ar însemna să avem niște prețuri cât se poate de mici”, a comentat acesta.
Piperea a arătat că aici profiturile acestor companii (n.r. – din energie) sunt exorbitante și că nu crede că pot fi înghețate, oprite prin niște impozite excepționale.
„Aceste profituri nu durează mult, ele sunt anticamera dezastrului, a falimentului pentru diverse domenii, consumatori, IMM-uri, mari întreprinderi care nu mai consumă și intră în faliment. Atunci când ele vor dispărea (companiile – n.red.), aceaste profituri vor dispărea ca prin minune”, a spus, atunci avocatul Gheorghe Piperea.