Avocatul Poporului transmite într-un comunicat faptul că, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu, urmare unor articole apărute în mass-media, în legătură cu situaţia juridică a persoanelor infectate internate în spitale pe perioada pandemiei COVID-19.
„Iniţial, internările obligatorii s-au dispus pe baza Ordinului ministrului sănătăţii 414 din 11 martie 2020. Ulterior, acesta a fost înlocuit de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 622 din 14 aprilie 2020, potrivit căruia „se instituie măsura de carantină la domiciliu numai în situaţia în care spaţiul permite carantina individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor din acelaşi domiciliu, pe bază de declaraţie pe propria răspundere”, inclusiv pentru „persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus (COVID-19)”(s.n.). După numai o zi, acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 629 din 16 aprilie 2020, care a exclus categoria persoanelor asimptomatice confirmate cu coronavirus dintre cele pentru care se instituie carantina la domiciliu, practic revenindu-se la internarea obligatorie a persoanelor care nu prezintă simptome, împotriva voinţei lor şi au posibilitatea autoizolării la domiciliu”, menţionează Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, considerând ca legea este insuficient de clară şi lipsită de previzibilitate şi lasă întreaga materie a măsurilor restrictive de libertate instituite cu scopul de a preveni şi combate răspândirea bolilor contagioase să fie reglementată prin acte normative secundare, precizează sursa citată.
Astfel, se dă posibilitatea unui organ administrativ să dispună măsuri privind restrângerea exerciţiului libertăţii individuale şi o atare restrângere este apanajul exclusiv al Parlamentului, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 157/2020, mai arată Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului a întreprins mai multe demersuri scrise la Ministerul Sănătăţii, solicitând examinarea situaţiei create şi renunţarea la obligativitatea internării şi menţinerii în spital a persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 asimptomatice, menţionează comunicatului, adăugându-se că Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 860 din 21 mai 2020 prevede că „persoanele infectate cu acest virus care rămân asimptomatice pe toată durata evoluţiei infecţiei nu primesc tratament, întrucât nu s-a demonstrat că ar reduce durata de excreţie a virusului”.
Avocatul Poporului susţine că România este singurul stat din Uniunea Europeană care a internat obligatoriu şi pe perioada stării de urgenţă şi pe perioada stării de alertă toate persoanele infectate, chiar dacă nu au prezentat simptome.
„La nivel internaţional, din informaţiile comunicate pe site-ul oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rezultă că statele membre ale Uniunii Europene, cât şi Marea Britanie şi Elveţia nu au luat măsura internării obligatorii a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 care sunt asimptomatice”, a mai arătat Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului menţionează şi că, potrivit legislaţiei interne şi internaţionale referitoare la drepturile pacienţilor, „o intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză”. În România, persoana depistată pozitiv poate invoca Legea nr. 46/2003, potrivit căreia „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa”, dar şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
„Pentru realizarea scopului constituţional şi legal al Avocatului Poporului, şi anume apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, Avocatul Poporului emite prezenta recomandare: ministrul Sănătăţii va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la consimţământul pacienţilor, cu ocazia internării persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 în unităţi spitaliceşti; ministrul Sănătăţii va analiza cu maximă celeritate necesitatea reglementării situaţiei persoanelor asimptomatice depistate pozitiv cu COVID-19, ţinând cont de recomandările forurilor internaţionale; ministrul Sănătăţii va informa instituţia Avocatul Poporului cu privire la însuşirea Recomandării şi la măsurile dispuse”, mai informează Avocatul Poporului.